Serviciul lucrează

de luni pînă vineri între orele 08:00 - 19:00, sîmbata între 09:00 - 17:00 iar duminica între 10:00 - 14:00

Moldcell: +373 79 93 01 91 Fix: +373 22 93 01 91

la adresele indicate în Contacte

Contacte

Asigurarea bunului imobil gajat pentru persoane fizice

model-house

Pentru că știm cât de important este pentru tine să te simți bine acasă, îți oferim asigurări pentru locuință, astfel încât proprietatea ta să fie protejată împotriva riscurilor, acesta fiind și un mijloc sigur şi eficient de rambursare a creditului acordat, care garantează stingerea obligaţiilor faţă de banca creditoare, dar şi scuteşte Debitorul ipotecar de cheltuieli considerabile la survenirea riscului asigurat.

Află prețul

Necesitatea asigurării

În conformitate cu prevederile articolului 729 al Codului Civil (republicat în Monitorul Oficial nr.66-75 din 01.03.2019), debitorul ipotecar este obligat să asigure obiectul ipotecii în beneficiul creditorului ipotecar, la valoarea de înlocuire, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită.

Asigurătorul va prelua povara financiară, despăgubind în limita sumei asigurate a bunului, asigurând astfel atât respectarea angajamentelor Debitorului faţă de bancă - creditor, cât şi posibilitatea de reparare rapidă şi completă a pagubei pricinuite imobilului prin evenimente asigurate survenite.

model-house

Avantajele

încheierii unei asigurări pentru Ipotecă prin Rapidasig.md

house 1.png

Tarife avantajoase

Ai acces la polițe de asigurare la prețuri avantajoase, negociate de Rapidasig

house 1.png

Aproape de tine

Poți contracta asigurarea locuinței în una din cele 4 filiale sau comandă cu livrare direct acasă în aceeași zi

house 1.png

Siguranță

Asigurări oferite de la companii de asigurare de top și acceptate de către toate băncile comerciale din țară

Bunuri imobile asigurate

  • Case, apartamente, vile
  • Clădiri, construcţii gospodăreşti și încăperi separate
  • Terenuri și altele

Documente necesare

  • Actul de identitate al proprietarului (debitorului)
  • Raportul de evaluare asupra bunului asigurat emis de către compania autorizată.

Afla pretul:

  • Riscul de foc – incendiul, trăsnetul, explozia, căderea aparatelor de zbor
  • Riscuri datorate efectelor forţelor naturii – furtuna, grindina, presiunea stratului de zăpadă, prăbuşirea de stânci/alunecarea de pietre, alunecarea de teren
  • Apa din conducte
  • Catastrofe naturale
  • Izbirea de către autovehicule
  • Cădere accidentală de corpuri.
Afla pretul: arrow.png