L E G E

cu privire la asigurări

nr. 407-XVI  din  21.12.2006

Monitorul Oficial nr.47-49/213 din 06.04.2007

* * *

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

Articolul 2. Obiectul legii

Articolul 3. Obiectul asigurării

Articolul 4. Cadrul juridic

Articolul 5. Asigurarea obligatorie şi asigurarea benevolă (facultativă)

Articolul 6. Suma asigurată

1.”>Articolul 61. Oferirea informaţiei la solicitarea asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 7. Prima de asigurare

Articolul 8. Categoriile şi clasele activităţii de asigurare

Articolul 9. Asigurarea persoanelor fizice şi persoanelor juridice străine, a apatrizilor

Articolul 10. Activitatea de reasigurare

Articolul 11. Cedarea riscurilor

Articolul 12. Limba

Capitolul II

CONTRACTUL DE ASIGURARE

Articolul 13. Încheierea contractului de asigurare

Articolul 14. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă

Articolul 15. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri

Articolul 16. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă

Articolul 17. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare

Articolul 18. Încetarea contractului de asigurare

Articolul 19. Nulitatea contractului de asigurare

Capitolul III

REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE (REASIGURARE)

Articolul 20. Constituirea asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 21. Fondatorii şi acţionarii asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 22. Capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 23. Denumirea şi sediul asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 24. Licenţierea asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 25. Suspendarea licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 26. Retragerea licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 27. Consecinţele retragerii licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 28. Limitele activităţii asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 29. Participaţiile calificate

Articolul 30. Solvabilitatea şi stabilitatea financiară a asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 31. Normele de prudenţă

Articolul 32. Restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către asigurător (reasigurător)

Articolul 33. Constituirea şi lichidarea filialei (reprezentanţei) asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 34. Rezervele tehnice

Articolul 35. Transferul portofoliului de asigurare

Articolul 36. Asocierea asigurătorilor

Articolul 37. Activitatea de asigurare de viaţă

Articolul 38. Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi a activităţii de asigurare generală

Articolul 39. Contabilitatea şi controlul intern al asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 40. Auditul extern

Articolul 41. Activitatea actuarului

Articolul 42. Procedura de remediere financiară

Articolul 43. Protecţia consumatorului. Examinarea petiţiilor asiguraţilor (beneficiarilor) şi/sau ale terţelor persoane

Articolul 44. Obligaţia de menţinere a contractului

Articolul 45. Reorganizarea şi lichidarea asigurătorului (reasigurătorului)

Articolul 46. Fondul naţional de garanţie

Capitolul IV

INTERMEDIARII ÎN ASIGURĂRI ŞI/SAU ÎN REASIGURĂRI

Articolul 47. Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări

Articolul 48. Activitatea agentului de asigurare, a agentului bancassurance

Articolul 49. Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Articolul 50. Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Articolul 51. Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Articolul 52. Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Articolul 53. Responsabilităţile brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

1.”>Articolul 531. Excepţii în activitatea de intermediere în asigurări

Capitolul V

RĂSPUNDERI ŞI SANCŢIUNI

Articolul 54. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei în domeniul asigurărilor

Articolul 55. Efectuarea supravegherii

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 56. Aplicarea legii

Articolul 57. Dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 58. Îndatoririle Guvernului, abrogări

Anexa nr.1 Clasele de asigurări

Anexa nr.2 Registrul special

 

Ţinînd cont de tendinţa Republicii Moldova spre integrare economică bazată pe adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor economice şi comerciale existente în Spaţiul Economic European, în scopul elaborării unui cadru regulatoriu prudent pentru pieţele financiare şi cadru de supraveghere echivalent cu cel în vigoare în Uniunea Europeană şi în scopul dezvoltării pieţei asigurărilor,

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

activitate de asigurare – activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare;

activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări – activitate care constă din prezentarea sau propunerea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor astfel de contracte, din încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul solicitării de daune.

Aceste activităţi nu se consideră de intermediere în asigurare şi/sau în reasigurare în cazul în care sînt îndeplinite de un asigurător sau de un angajat al lui care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului. Nu se consideră activităţi de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări nici următoarele: furnizarea ocazională de informaţii, în contextul unor alte activităţi profesionale al căror scop nu rezidă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract de asigurare şi/sau reasigurare, administrarea daunelor unui asigurător (reasigurător) la nivel profesional şi nici compensarea daunelor şi evaluarea de către un expert a solicitărilor de daune;

actuar – persoană fizică specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode actuariale (statistice, matematice şi economice) titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere;

acţionar semnificativ – persoană fizică sau persoană juridică ce exercită nemijlocit şi de una singură ori prin intermediul altor persoane fizice sau juridice, ori în colaborare cu ele, acţionînd în mod coordonat, drepturi aferente unor acţiuni de cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale asigurătorului (reasigurătorului);

agent bancassurance – bancă comercială, asociaţie de economii şi împrumut sau organizaţie de microfinanţare, care în baza mandatului acordat de asigurător este în drept să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat;

agent de asigurare – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului acordat de asigurător, avînd dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de asigurător, reasigurător, agent bancassurance sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;

asigurare – transfer al unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare;

asigurat – persoană care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul;

asigurător (reasigurător) – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare);

asistent în brokeraj – persoană fizică sau persoană juridică împuternicită printr-o procură, în baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă profesională a brokerului în cauză, să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj;

asistenţă (assistance) – acordare de către asigurător (reasigurător) sau alte persoane juridice, în cadrul asigurărilor de persoane, a asistenţei asiguratului (beneficiarului) în caz de producere a riscului asigurat, care constă în organizarea prestării către asigurat (beneficiar) a serviciilor tehnice, medicale, financiare, juridice;

autoritate de supraveghere – Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

broker de asigurare şi/sau de reasigurare – persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în condiţiile prezentei legi, negociază pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice, asiguraţi (reasiguraţi) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de contracte de asigurare (reasigurare) şi care prestează servicii de consultanţă şi inspecţie de risc şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;

caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;

cheltuieli de achiziţie – cheltuieli ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atît cheltuielile direct imputabile, precum comisioanele de achiziţie şi cheltuielile de deschidere de dosar sau de acceptare a contractelor de asigurare în portofoliu, cît şi cheltuielile indirect imputabile, precum cheltuielile de publicitate sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor şi de eliberarea poliţelor de asigurare;

coasigurare – operaţiune prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o cotă-parte din el;

contractant al asigurării – persoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare, fără a obţine calitatea de asigurat;

corespondent – orice asigurător sau altă persoană juridică desemnată de către unul sau mai mulţi asigurători nerezidenţi ai Republicii Moldova, cu aprobarea prealabilă a Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, în scopul regularizării şi soluţionării cererilor de despăgubire rezultate din accidente de autovehicule produse pe teritoriul Republicii Moldova pentru care asigurătorul sau asigurătorii nerezidenţi au emis o poliţă de asigurare valabilă pe teritoriul Republicii Moldova;

franşiză – parte din prejudiciu suportată de asigurat, care este stabilită în calitate de sumă fixă sau de procent din despăgubirea de asigurare ori din suma asigurată şi care este prevăzută în contractul de asigurare;

intermediar în asigurări – persoană fizică sau persoană juridică ce desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de asigurare , agent de asigurare sau agent bancassurance;

intermediar în reasigurări – broker de reasigurare care intermediază, în schimbul unei remuneraţii, în principal activitatea de reasigurare;

mandat de brokeraj – contract de mandat încheiat între asigurat (reasigurat) sau potenţial asigurat (reasigurat), în calitate de client, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea încheierii contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;

participaţie calificată – deţinere directă sau indirectă a cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot în capitalul social al unui asigurător (reasigurător);

participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor – asigurător (reasigurător), intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări şi actuarul care desfăşoară activitate în temeiul prezentei legi;

persoană cu funcţie de răspundere – persoană care, fiind învestită prin lege, statut sau act administrativ, îşi asumă obligaţii şi exercită de sine stătător sau în comun cu alte persoane atribuţii de dispoziţie în numele şi în contul asigurătorului, reasigurătorului sau brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, şi anume: membru al consiliului societăţii, al organului executiv, al comisiei de cenzori, contabil-şef, conducător al filialei etc.;

primă brută subscrisă – primă calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare (reasigurare), înainte de deducerea oricăror sume din aceasta;

primă netă subscrisă – primă brută calculată de asigurător (reasigurător) conform unui contract de asigurare (reasigurare) după deducerea părţii din prima transmisă în reasigurare;

risc – eveniment inconvenient, posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, viaţa ori sănătatea persoanei;

risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viaţă, fenomenul de supravieţuire şi fenomenul de deces se încadrează în noţiunea de risc asigurat);

reasigurare – cedare parţială sau integrală a unor riscuri subscrise de un asigurător, denumit reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rîndul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată;

reasigurare proporţională – divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de reasigurare, a sumei asigurate;

reasigurare neproporţională – reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului);

reţinere proprie – partea din risc care rămîne în răspunderea asigurătorului după cedarea riscului în reasigurare;

subagent – persoană fizică, alta decît conducătorul agentului de asigurare persoană juridică, avînd calitatea de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent de asigurare, care acţionează în numele acestuia şi sub acoperirea contractului de răspundere civilă a agentului de asigurare persoană juridică.

[Art.1 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.1 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 2. Obiectul legii

(1) Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea organizării şi funcţionării asigurătorilor, reasigurătorilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, supravegherea activităţii acestora.

(2) Acţiunea prezentei legi nu se extinde asupra asigurărilor sociale de stat, asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, asigurărilor obligatorii de stat ale unor categorii de persoane şi asupra fondurilor nestatale de pensii.

Articolul 3. Obiectul asigurării

Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislaţiei Republicii Moldova, corelate cu:

a) persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viaţa, sănătatea şi capacitatea lor de muncă (asigurarea de persoane);

b) bunuri, credite şi garanţii, pierderi financiare ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice (asigurarea de bunuri);

c) răspunderea pe care asiguratul o poartă faţă de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Articolul 4. Cadrul juridic

Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format din Constituţia Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, prezenta lege, alte acte legislative, actele normative ale autorităţii de supraveghere emise întru executarea prezentei legi, acordurile internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.

Articolul 5. Asigurarea obligatorie şi asigurarea benevolă (facultativă)

(1) După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie şi benevolă (facultativă).

(2) În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc prin lege.

(3) În asigurarea benevolă (facultativă), raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole (facultative) sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(4) Avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a îndemnizaţiilor de asigurare se efectuează în condiţiile legii, în cazul asigurărilor obligatorii, sau în baza condiţiilor de asigurare şi contractului de asigurare, în cazul asigurărilor benevole (facultative).

[Art.5 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 6. Suma asigurată

(1) Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.

(2) În asigurarea de viaţă, suma care urmează a fi plătită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea evenimentului prevăzut în contract reprezintă indemnizaţia de asigurare.

(3) În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare.

(4) Indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea de asigurare se plăteşte de către asigurător în bani. Compensarea prejudiciului prin restabilirea sau repararea bunurilor, prin prestarea de servicii se permite doar cu acordul scris al asiguratului.

(5) Dacă acţiunea de constatare a cazului asigurat durează mai mult de o lună, asiguratul, beneficiarul asigurării şi/sau păgubitul sînt în drept să solicite asigurătorului un avans din indemnizaţia de asigurare sau din despăgubirea de asigurare proporţional obligaţiei de plată, cu condiţia că această obligaţie şi mărimea ei nu trezesc îndoieli. Asigurătorul nu este în drept să refuze plata avansului solicitat de persoanele enumerate.

(6) În caz de încălcare a termenului de plată a indemnizaţiei de asigurare sau a despăgubirii de asigurare din vina asigurătorului, acesta va plăti asiguratului, beneficiarului asigurării şi/sau păgubitului, pentru fiecare zi de întîrziere, penalitate de 0,1% din suma indemnizaţiei sau despăgubirii.

1.”>Articolul 61. Oferirea informaţiei la solicitarea asigurătorului (reasigurătorului)

Organele de poliţie, unităţile de pompieri, instituţiile medicale publice şi private, alte autorităţi şi instituţii publice care au competenţe să cerceteze accidente de vehicule sau alte evenimente ori care deţin informaţii şi date ce pot asista examinarea circumstanţelor, după caz, vor prezenta, în termen de 15 zile lucrătoare, la cererea asigurătorilor (reasigurătorilor), informaţii şi documente cu privire la cauzele şi circumstanţele producerii riscurilor asigurate şi la pagubele provocate, în vederea stabilirii şi achitării de către asigurători a despăgubirilor şi indemnizaţiilor de asigurare.

[Art.61 introdus prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 7. Prima de asigurare

(1) Prima de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eliberarea poliţei de asigurare, în modul şi în termenul prevăzut de contractul de asigurare, în schimbul preluării de către asigurător a riscului asigurat.

(2) Plata primei de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în contract conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al reprezentanţilor săi dacă în contractul de asigurare nu se prevede altfel.

(3) Tariful de asigurare reprezintă cota (calculată pe o unitate a sumei asigurate) a primei de asigurare plătite de asigurat pentru o anumită perioadă.

(4) Asigurătorii şi intermediarii în asigurări sînt obligaţi să opereze cu primele şi tarifele de asigurare obligatorie stabilite în conformitate cu legi speciale.

(5) În cazul asigurărilor benevole (facultative), primele şi tarifele de asigurare sînt calculate de asigurător. Mărimea concretă a tarifului de asigurare se stabileşte în contractul de asigurare prin acordul comun al părţilor.

(6) Autoritatea de supraveghere solicită asigurătorilor să colecteze şi să sistematizeze datele statistice de bază, potrivit formularelor sale tipizate. Aceste date sînt folosite de asigurători la calcularea primelor pentru fiecare clasă de asigurare.

(7) Dovada plăţii primelor de asigurare o va face asiguratul, înscris constatator fiind orice document probator al plăţii prevăzut de legislaţia în vigoare.

[Art.7 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 8. Categoriile şi clasele activităţii de asigurare

(1) Activitatea de asigurare se desfăşoară în cadrul a două categorii: “asigurări de viaţă” şi “asigurări generale”.

(2) Activitatea asigurătorului se desfăşoară în bază de licenţă, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria “asigurări de viaţă” sau pentru activitate în categoria “asigurări generale”.

(3) Clasele de asigurări din categoriile specificate la alin.(1) sînt stabilite în anexa nr.1, parte integrantă a prezentei legi.

(4) Asigurătorul este în drept să desfăşoare activitate în limitele claselor de asigurări pentru care a obţinut licenţă în condiţiile prezentei legi.

(5) Prin derogare de la alin.(2), asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurări de viaţă” poate, fără a deţine licenţă pentru categoria “asigurări generale”, să subscrie şi riscurile acoperite prin clasele 1 şi 2 prevăzute în compartimentul B din anexa nr.1, dacă sînt considerate riscuri auxiliare pentru clasele din categoria “asigurări de viaţă.

[Art.8 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 9. Asigurarea persoanelor fizice şi persoanelor juridice străine, a apatrizilor

Persoanele fizice şi persoanele juridice străine, apatrizii care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte negocierea, încheierea şi executarea contractelor de asigurare ca şi persoanele fizice şi persoanele juridice ale Republicii Moldova.

Articolul 10. Activitatea de reasigurare

(1) Activitatea de reasigurare pe teritoriul Republicii Moldova este supusă licenţierii în modul prevăzut de prezenta lege.

(11) Activitatea de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi externă de asigurări.

(12) În operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre asigurător (cedent) şi reasigurător (cesionar), drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare.

(2) Reasigurarea se clasifică în reasigurare proporţională şi reasigurare neproporţională. Reasigurătorul care deţine licenţă pentru reasigurare poate desfăşura atît activitate de reasigurare proporţională, cît şi activitate de reasigurare neproporţională, conform categoriilor “asigurare generală” sau “asigurare de viaţă”.

(3) Asigurătorul care deţine licenţă pentru categoria “asigurare generală” sau categoria “asigurare de viaţă” are dreptul, fără a dispune de licenţă pentru reasigurare, să desfăşoare activitate de reasigurare proporţională şi neproporţională numai în limitele claselor pentru care a obţinut licenţă.

(4) Asigurătorul care transmite riscul în reasigurare (cedentul) este responsabil integral faţă de asigurat.

(5) Asigurătorul (cedentul) este obligat să comunice reasigurătorului (cesionarului) toate modificările intervenite în contractul de asigurare încheiat cu asiguratul.

(6) Asigurătorul este obligat să adopte un program privind necesităţile de reasigurare pentru fiecare an financiar, în conformitate cu cerinţele faţă de programul de reasigurare şi cu regulile de contractare a reasigurărilor stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(7) Condiţiile constituirii asigurătorului, licenţierii şi încetării activităţii lui, prevăzute de prezenta lege, sînt aplicabile reasigurătorului care efectuează reasigurarea ca gen de activitate exclusiv.

[Art.10 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 11. Cedarea riscurilor

Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare în afara teritoriului ei poate fi efectuată nemijlocit către un reasigurător nerezident al Republicii Moldova dacă acesta este un reasigurător autorizat şi supravegheat în ţara sa de reşedinţă. Cedarea de către asigurătorul (reasigurătorul) rezident al Republicii Moldova a riscurilor în reasigurare către reasigurătorul menţionat nerezident al Republicii Moldova poate fi efectuată prin intermediul brokerului de reasigurare nerezident sau rezident al Republicii Moldova.

Articolul 12. Limba

Toate documentele prezentate autorităţii de supraveghere de către participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor se întocmesc în limba de stat.

Capitolul II

CONTRACTUL DE ASIGURARE

Articolul 13. Încheierea contractului de asigurare

(1) Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţia civilă în vigoare.

(2) Contractul de asigurare trebuie să conţină următoarele clauze:

a) numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat, domiciliul sau sediul lor;

b) obiectul asigurării;

c) riscurile care se asigură;

d) începutul şi durata asigurării;

e) suma asigurată;

f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;

g) modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului;

h) condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare şi/sau a indemnizaţiei de asigurare;

i) drepturile şi obligaţiile părţilor;

j) răspunderea părţilor;

k) jurisdicţia soluţionării litigiilor;

l) alte clauze stabilite prin lege sau prin acordul părţilor.

(3) Asigurătorul este obligat să aplice, în cazurile prevăzute de legislaţie, forme standardizate ale contractului de asigurare.

(4) Asigurarea sistematică, în aceleaşi condiţii a loturilor omogene de bunuri (marfă, încărcături etc.) se poate efectua în baza unui contract general de asigurare. În acest caz, asigurătorul eliberează, la cererea asiguratului, poliţă de asigurare pentru fiecare lot de bunuri. În cazul în care conţinutul contractului general de asigurare nu corespunde conţinutului poliţei de asigurare eliberate pentru fiecare lot de bunuri, prioritate are poliţa de asigurare.

(5) Condiţiile de asigurare ale asigurătorului sînt obligatorii pentru asigurat dacă contractul prevede expres aplicarea lor şi dacă ele sînt expuse în textul contractului sau pe verso ori fac parte integrantă a contractului sub formă de anexă. În cazul în care condiţiile de asigurare se prezintă în anexe la contractul de asigurare, faptul înmînării anexelor de către asigurător asiguratului se notifică în textul contractului.

Articolul 14. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă

(1) În cazul asigurării de viaţă, indemnizaţia de asigurare se acordă sub formă de plată unică sau de plăţi periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces poate să difere de suma asigurată pentru asigurarea de supravieţuire.

(2) Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz de deces al acestuia, beneficiarului desemnat de el. Dacă nu s-a desemnat nici un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.

(3) Desemnarea beneficiarului se face de către asigurat fie la încheierea contractului, fie în cursul executării lui, prin declaraţie scrisă comunicată asigurătorului sau prin testament. Înlocuirea sau revocarea beneficiarului se permite oricînd în cursul executării contractului, în modul prevăzut de prezentul alineat.

(4) În cazul în care există mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare dacă asiguratul nu a dispus altfel.

(5) Dacă unul dintre beneficiari a contribuit esenţial şi/sau intenţionat la decesul asiguratului, fapt confirmat prin hotărîre judecătorească definitivă, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitorilor.

(6) În cadrul asigurării de viaţă pentru care se constituie rezervă matematică, asiguratul poate să înceteze efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia, solicitînd restituirea rezervei constituite (suma de răscumpărare), conform contractului de asigurare.

(7) Asiguratul care a încheiat contract de asigurare de viaţă individual trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării contractului de către asigurător, o perioadă de 20 de zile în interiorul căreia să poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de asigurare de viaţă cu o durată de pînă la 6 luni inclusiv.

(8) Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile de producerea lui, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz.

(9) Drepturile asiguratului asupra sumei rezultate din rezerva ce se constituie în cazul asigurării de viaţă pentru obligaţii de plată ale asigurătorului scadente în viitor nu sînt supuse prescripţiei.

(10) În cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la calcularea tarifelor de asigurare şi prevăzut în contractul de asigurare nu poate depăşi procentul anual stabilit prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(11) Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul asigurătorului, să beneficieze de un împrumut cu dobîndă în limitele rezervei acumulate în cazul asigurării de viaţă.

Articolul 15. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri

(1) Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din momentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la momentul încheierii contractului.

(3) La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata existenţa şi starea lor reală.

(4) Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a preveni producerea riscului asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat.

(5) Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.

(6) În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri de limitare a pagubelor.

(7) În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.

(8) Dacă pentru acelaşi bun sînt încheiate mai multe contracte de asigurare care, în ansamblu, depăşesc valoarea reală a bunului, fiecare asigurător este obligat să plătească partea din prejudiciu egală cu raportul dintre suma asigurată prin contract şi valoarea totală a sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decît prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa unor alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atît la încheierea contractului de asigurare, cît şi pe parcursul executării lui.

(9) În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobînditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia, situaţie în care se aplică prevederile art.18 alin.(3).

(10) În cazul menţinerii valabilităţii contractului de asigurare, vînzătorul are obligaţia de a notifica asigurătorul, în decursul a 10 zile de la data înstrăinării, despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul de asigurare se consideră reziliat în momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rîndul său, va recalcula prima de asigurare pentru noul asigurat şi va reduce sau, respectiv, va majora prima de asigurare pentru perioada neexpirată a contractului de asigurare.

(11) În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplicarea francizei, al cărei cuantum se stabileşte prin acordul comun al părţilor.

Articolul 16. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă

(1) În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru cheltuielile suportate de asigurat în proces civil.

(2) Prin contractul de asigurare, se poate include în asigurare şi răspunderea civilă a unei persoane, alta decît aceea care a încheiat contractul.

(3) Drepturile persoanei păgubite se exercită împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.

(4) Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin prin contractul de asigurare.

(5) Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori unei hotărîri judecătoreşti. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor produse pe teritoriul Republicii Moldova, părţile sînt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul spre soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova.

(6) Asigurătorul plăteşte nemijlocit celui păgubit despăgubire (care nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului) în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de regres faţă de asigurat.

(7) Asigurătorul este în drept:

a) să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea circumstanţelor producerii cazului asigurat;

b) să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza circumstanţele cazului pretins asigurat;

c) să conteste, după caz, în instanţa de judecată actele emise de către organele de constatare a circumstanţelor producerii cazului asigurat, precum şi deciziile adoptate referitor la stabilirea culpei asiguratului în producerea cazului asigurat. Contestarea în instanţa de judecată a deciziei privind stabilirea culpei asiguratului nu exclude vinovăţia acestuia pînă în momentul în care decizia judecătorească devine definitivă şi executorie, asigurătorul fiind obligat să achite despăgubirea de asigurare în termenul stabilit de lege sau contractul de asigurare.

[Art.16 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 17. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare

(1) Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în asigurările de bunuri în cazul:

a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii;

b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat;

c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat;

d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.

(2) Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării de răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul are dreptul, în cazurile prevăzute la alin.(1), la acţiune de regres faţă de persoana răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.

(3) În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele despăgubirii de asigurare plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra persoanelor care poartă răspundere de producerea pagubei. Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat, sau în alte situaţii în care împrejurările justifică renunţarea.

(4) Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, nu sînt despăgubite prejudiciile cauzate de acţiuni militare, de instituirea stării de război sau a stării excepţionale, de dezordini în masă, de acţiune a energiei nucleare, de contaminare chimică sau biologică, de arestarea sau confiscarea bunurilor asigurate.

(5) Nu se plăteşte despăgubire de asigurare în cazul în care acţiunea cazului asigurat a început pînă la momentul în care termenul de asigurare a început să curgă şi s-a terminat în perioada termenului de asigurare, chiar dacă daunele sînt depistate în interiorul acestui termen.

(6) Asupra refuzului de a plăti integral sau parţial indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare, asigurătorul emite în scris o decizie motivată, pe care o comunică în scris asiguratului, păgubitului şi beneficiarului în termenele indicate în condiţiile de asigurare.

(7) Refuzul asigurătorului de a plăti indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare poate fi contestat de către asigurat în instanţă de judecată.

(8) Starea financiară precară, de criză a asigurătorului nu poate servi drept temei pentru refuzul de a plăti asiguratului indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare.

[Art.17 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 18. Încetarea contractului de asigurare

(1) Contractul de asigurare încetează de drept prin acordul părţilor, precum şi:

a) la neachitarea de către asigurat a primei de asigurare în mărimea şi în termenul stabilit;

b) la expirarea termenului său de acţiune;

c) la îndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor contractuale;

d) la lichidarea asiguratului persoană juridică sau la decesul asiguratului persoană fizică;

e) la lichidarea asigurătorului, în modul stabilit de legislaţie;

f) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

(2) Contractul de asigurare poate fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului, doar în cazul în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute de contract sau încalcă legislaţia, cu excepţia situaţiei menţionate la art.15 alin.(9).

(3) La rezoluţia contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare.

(4) La rezilierea contractului de asigurare de viaţă, asigurătorul restituie asiguratului, conform contractului de asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare). Orice altă plată, indiferent de forma în care este făcută de asigurător, diferită de indemnizaţia de asigurare sau de suma reprezentînd restituirea rezervei în condiţiile art.14 alin.(6), nu poate fi efectuată mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.

(5) Restituirea primelor de asigurare prevăzute la alin.(3) se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri de asigurare.

Articolul 19. Nulitatea contractului de asigurare

(1) Contractul de asigurare este nul în cazurile prevăzute de legislaţie sau dacă a fost încheiat:

a) în condiţii care contravin prezentei legi şi/sau care defavorizează situaţia asiguratului în raport cu legislaţia în vigoare;

b) asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau arestate ori care urmează a fi confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive;

c) cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului;

d) după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare prevede plata despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.

(2) În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie integral asiguratului primele de asigurare încasate. Asigurătorul şi/sau asiguratul poate pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin contractul de asigurare declarat nul.

Capitolul III

REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE (REASIGURARE)

Articolul 20. Constituirea asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători (reasigurători), sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prezentei legi.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale fără avizul autorităţii de supraveghere.

[Art.20 modificat prin Legea nr.130-XVI din 12.06.2008, în vigoare 01.07.2008]

Articolul 21. Fondatorii şi acţionarii asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Pot fi fondatori şi acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) persoane fizice şi/sau persoane juridice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi şi ale altor acte legislative în vigoare.

(2) Nu poate fi fondator sau acţionar al asigurătorului (reasigurătorului) persoana juridică în proces de lichidare sau de insolvabilitate şi nici persoana căreia i s-a impus restricţia legală de a constitui societate comercială.

(3) Fondatorii sau acţionarii semnificativi ai asigurătorului (reasigurătorului) prezintă informaţii autorităţii de supraveghere. În cazul în care asigurătorul (reasigurătorul) face parte dintr-un grup corporativ, proprietatea asupra grupului trebuie să fie suficient de transparentă, astfel încît să nu fie subminată supravegherea.

Articolul 22. Capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane de lei, la care se aplică:

a) coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale;

b) coeficientul 1,5 – pentru activitate de asigurări de viaţă;

c) coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă.

(2) La momentul înregistrării de stat, capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către fondatorii săi.

(3) Aporturile la capitalul social se depun integral în formă bănească atît la constituire, cît şi la majorare.

(4) Mijloacele obţinute din împrumuturi, credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase, inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor şi ale terţelor persoane, nu pot servi drept sursă de formare sau de majorare a capitalului social al asigurătorului (reasigurătorului).

(5) Persoana juridică are dreptul să plătească acţiunile asigurătorului (reasigurătorului) în formă bănească, în limitele capitalului său propriu (activelor nete).

(6) Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să dobîndească acţiuni proprii de la acţionarii semnificativi, cu condiţia respectării legislaţiei privind societăţile pe acţiuni şi altor acte normative referitoare la stabilitatea financiară şi solvabilitatea asigurătorului (reasigurătorului).

[Art.22 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 23. Denumirea şi sediul asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) foloseşte doar denumirea specificată în statutul său.

(2) Denumirea completă a asigurătorului care desfăşoară activitate exclusiv în categoria “asigurări de viaţă” trebuie să conţină în mod obligatoriu cuvintele “asigurări de viaţă” sau cuvinte derivate de la acestea.

(3) Denumirea completă a reasigurătorului care desfăşoară activitate exclusiv în reasigurare trebuie să conţină în mod obligatoriu cuvîntul “reasigurare” sau un cuvînt derivat de la acesta.

(4) Nu se admite folosirea în denumirea asigurătorului (reasigurătorului) a însemnelor identice ori asemănătoare însemnelor din denumirile asigurătorilor (reasigurătorilor) înfiinţaţi anterior dacă denumirea primului poate fi confundată cu aceste denumiri. Prezenta interdicţie nu se extinde asupra asigurătorului (reasigurătorului) afiliat în cazul în care acesta foloseşte denumirea organizaţiei la care este afiliat.

(5) Se interzice utilizarea de către persoanele care nu deţin licenţă pentru activitate în domeniul asigurărilor (reasigurărilor), în propria denumire, publicitate, avize, a cuvintelor “asigurare” şi “reasigurare” sau a derivatelor lor dacă prin aceste cuvinte se subînţelege practicarea în nume propriu a activităţii de asigurare (reasigurare) în sensul prezentei legi.

(6) Sediul asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie amplasat într-o clădire administrativă sau la parterul unei clădiri cu destinaţie locativă. La intrarea în sediu trebuie să fie expusă firma, care va conţine denumirea asigurătorului (reasigurătorului).

Notă: Alin.6 art.23 se va pune în aplicare de la 20.01.2013, conform art.III din Legea nr.94 din 26.04.2012

[Art.23 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 24. Licenţierea asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată numai de asigurătorii (reasigurătorii) care au obţinut licenţă de activitate în condiţiile Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi în condiţiile prezentei legi.

(2) Licenţa se acordă pe un termen nelimitat.

(3) Pentru obţinerea licenţei, asigurătorul (reasigurătorul) prezintă, suplimentar la actele prevăzute în Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, următoarele documente şi informaţii:

a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura activitatea licenţiată;

b) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social minim;

c) declaraţie scrisă despre provenienţa mijloacelor din capitalul social depus;

d) condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează modelele de contracte şi de poliţe de asigurare, tarifele de asigurare şi structura lor;

e) baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de actuar;

f) programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detaliile privind proprietatea şi poziţia financiară a reasigurătorului;

g) business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru următorii 3 ani financiari, care să includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor generale curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare, calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi al marjei de solvabilitate, politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi diversificarea activelor, managementul riscului;

h) ordinul de numire a reprezentantului de despăgubiri în filială (reprezentanţă) sau mandatul de brokeraj cu atribuţii de reprezentant de despăgubiri, în cazul solicitării licenţei pentru asigurările de răspundere civilă auto.

(4) Autoritatea de supraveghere decide asupra eliberării licenţei în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii declaraţiei şi a documentelor anexate.

(5) În cazul depunerii cererii pentru reperfectarea licenţei prin includerea în ea a unei noi clase de asigurări, asigurătorul anexează la cererea de reperfectare a licenţei documentele specificate la alin.(3) lit.d)–h). Taxele pentru reperfectarea licenţei şi pentru eliberarea copiei sau duplicatului acesteia se varsă la bugetul de autorităţii de supraveghere.

(6) Taxa de eliberare a licenţei pentru activitate de asigurare (reasigurare) este de 10000 lei, care se fac venit la bugetul de autorităţii de supraveghere.

(7) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să plaseze într-un loc vizibil copia de pe licenţă.

(8) Subscrierea riscurilor suplimentare dintr-o altă clasă de asigurări în baza licenţei obţinute în condiţiile prezentei legi poate fi efectuată în condiţiile prevăzute la anexa nr.1 compartimentul C.

[Art.24 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.24 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 25. Suspendarea licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Suspendarea licenţei asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi în cazul neînlăturării în termen a încălcărilor constatate în cadrul controlului efectuat de autoritatea de supraveghere.

(2) Suspendarea licenţei are drept efect interzicerea încheierii a noi contracte de asigurare (reasigurare) şi a prelungirii contractelor în vigoare. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior.

(3) Acţiunea licenţei poate fi suspendată atît pe toate clasele de asigurare, cît şi pe unele clase separat.

[Art.25 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.25 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 26. Retragerea licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Retragerea licenţei asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi în unul din următoarele cazuri:

a) asigurătorul (reasigurătorul) nu a început să activeze timp de un an de la data eliberării licenţei ori nu mai activează timp de peste 6 luni;

b) instanţa de judecată a emis o hotărîre de intentare a procesului de insolvabilitate sau de încetare a activităţii asigurătorului (reasigurătorului).

(11) Retragerea licenţei presupune încetarea activităţii asigurătorului pe toate clasele incluse în licenţă sau pe clase de asigurare separat. Retragerea licenţei pe clase de asigurare separat are drept efect excluderea acestora din licenţă.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) căruia i s-a retras licenţa nu are dreptul să desfăşoare activitate de asigurare şi/sau de reasigurare sau un alt gen de activitate, fiind obligat să suspende toate operaţiunile aferente conturilor bancare, cu excepţia cazurilor legate de cheltuielile sale curente de întreţinere, de încasarea mijloacelor băneşti şi de plata despăgubirilor şi indemnizaţiilor de asigurare pentru contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior retragerii licenţei.

(3) Autoritatea de supraveghere va asigura atribuirea celei mai înalte priorităţi plăţii indemnizaţiilor şi despăgubirilor de asigurare. În cazul în care asigurătorul a cărui licenţă a fost retrasă nu dispune de mijloace suficiente pentru plata tuturor despăgubirilor, autoritatea de supraveghere va elabora şi va implementa un plan de compensare echitabilă a pretenţiilor asiguraţilor rămase nesatisfăcute.

(4) Retragerea licenţei de activitate nu absolvă asigurătorul de supravegherea ulterioară de către autoritatea de supraveghere.

[Art.26 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.26 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 27. Consecinţele retragerii licenţei asigurătorului (reasigurătorului)

(1) În termen de 15 zile din ziua retragerii licenţei, autoritatea de supraveghere depune la adresa instanţei de judecată o cerere privind lichidarea silită a asigurătorului (reasigurătorului), conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare. O astfel de cerere nu se depune în cazul retragerii licenţei la cererea titularului ei.

(2) În cazul lichidării silite a asigurătorului (reasigurătorului), autoritatea de supraveghere numeşte, din data intrării în vigoare a deciziei privind retragerea licenţei, o administraţie provizorie asigurătorului (reasigurătorului), căreia i se remit împuternicirile tuturor organelor de conducere ale asigurătorului (reasigurătorului). Împuternicirile organelor asigurătorului (reasigurătorului) care au activat anterior se suspendă. Acţionarii asigurătorului (reasigurătorului) au dreptul să contesteze în instanţă de judecată competentă decizia autorităţii de supraveghere privind componenţa administraţiei provizorii.

(3) Administraţia provizorie, numită de către autoritatea de supraveghere, activează pînă cînd instanţa de judecată numeşte lichidatorul.

(4) Darea de seamă a lichidatorului asigurătorului (reasigurătorului) se prezintă instanţei de judecată care l-a numit şi autorităţii de supraveghere.

(5) Pe durata activităţii sale, administraţia provizorie nu are dreptul să efectueze cheltuieli, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.26 alin.(2).

(6) În perioada de pînă la numirea lichidatorului, programul de activitate al asigurătorului (reasigurătorului) se aprobă de către autoritatea de supraveghere.

(7) Se interzice finanţarea de către autoritatea de supraveghere a cheltuielilor legate de încetarea activităţii asigurătorului (reasigurătorului), cu excepţia cazurilor de retribuire a muncii angajaţilor ei incluşi în componenţa administraţiei provizorii a asigurătorului (reasigurătorului).

Articolul 28. Limitele activităţii asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la asigurare, reasigurare şi la operaţiunile ce rezultă direct din aceste acţiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acţiuni ce rezultă din activitatea de asigurare/reasigurare:

a) investirea şi fructificarea fondurilor şi rezervelor proprii şi celor atrase, a rezervelor tehnice în modul stabilit de actele normative ale autorităţii de supraveghere;

b) acordarea de împrumuturi cu dobîndă propriilor asiguraţi persoane fizice în limitele sumei de răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viaţă, cu acumulare a capitalului respectiv;

c) vînzarea sau locaţiunea bunurilor anterior procurate pentru necesităţi proprii ale asigurătorului (reasigurătorului) sau devenite proprietate în urma contractelor de asigurare;

d) acordarea serviciilor de asistenţă (assistance) şi de corespondent în baza contractului de colaborare între asigurători sau între asigurători şi persoane juridice care prestează asemenea servicii.

(3) Asigurătorului (reasigurătorului) i se interzice să efectueze tranzacţii şi să desfăşoare activităţi de întreprinzător neprevăzute la alin.(1) şi (2).

[Art.28 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 29. Participaţiile calificate

(1) În cazul dobîndirii de către o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, individual sau în comun cu persoanele sale afiliate, a dreptului de proprietate sau în cazul dobîndirii de către o persoană juridică a dreptului de administrare asupra participaţiilor calificate la capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să informeze despre aceasta autoritatea de supraveghere în termen de 7 zile de la data efectuării tranzacţiei.

(2) Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual autorităţii de supraveghere informaţie detaliată despre identitatea acţionarilor semnificativi, numărul şi valoarea totală a acţiunilor deţinute, iar pentru acţionarii semnificativi persoane juridice – şi rapoartele financiare cu nota explicativă, în modul şi în termenele stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(3) Dobîndirea sau majorarea participaţiei calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) peste 20%, 33% sau 50% din acţiunile cu drept de vot ale acestuia şi, respectiv, reducerea sub aceste niveluri a participaţiei calificate se efectuează cu avizul prealabil al autorităţii de supraveghere, în modul stabilit prin actele sale normative.

(4) Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenţei sale, prezentarea actelor de constituire şi a rapoartelor financiare de la fondatori, acţionari şi de la alte persoane juridice care intenţionează să obţină participaţii calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi să solicite informaţii autorităţilor administraţiei publice privitor la stabilitatea financiară şi buna-credinţă a persoanelor menţionate.

(5) Exerciţiul dreptului de vot al acţionarilor care au dobîndit drept de proprietate sau de administrare a participaţiilor calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) fără a respecta prevederile alin.(3) se suspendă, în temeiul deciziei autorităţii de supraveghere, în mărimea cu care se depăşesc limitele permise.

[Art.29 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 30. Solvabilitatea şi stabilitatea financiară a asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Solvabilitatea asigurătorului (reasigurătorului) reprezintă capacitatea lui financiară de a-şi onora la momentul oportun şi în totalitate obligaţiile de plată asumate.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să deţină, pe durata activităţii sale, în orice moment, o marjă de solvabilitate disponibilă corespunzătoare activităţii desfăşurate.

(3) Marja de solvabilitate disponibilă este constituită din patrimoniul asigurătorului (reasigurătorului) liber de orice angajament previzibil, cu excepţia activelor nemateriale.

(4) În funcţie de clasele de asigurări practicate, asigurătorii sînt obligaţi să-şi determine marja de solvabilitate minimă, ale cărei modalităţi de calcul şi de raportare se stabilesc prin actele normative ale autorităţii de supraveghere emise întru aplicarea prezentei legi.

(5) Stabilitatea financiară a asigurătorului (reasigurătorului) reprezintă capacitatea lui de a respecta marja de solvabilitate pe întreaga durată a obligaţiilor certe, asumate conform contractelor de asigurare (reasigurare), precum şi a obligaţiilor viitoare.

(6) Stabilitatea financiară a asigurătorului (reasigurătorului) este garantată prin:

a) nivelul capitalului propriu;

b) totalitatea activelor şi gradul lor de diversificare şi lichiditate;

c) rezervele tehnice şi matematice;

d) coraportul dintre obligaţiile din asigurare şi obligaţiile cedate în reasigurare;

e) eficienţa politicii investiţionale.

(7) Cerinţele faţă de capitalul propriu, activele admise să acopere marjele de solvabilitate, regulile de dispersare a acestora, structura şi componentele marjelor de solvabilitate se stabilesc prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

[Art.30 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 31. Normele de prudenţă

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să-şi dirijeze activitatea respectînd normele de prudenţă specifice, conform practicilor în asigurări, şi să prevadă:

a) organizarea şi desfăşurarea cu prudenţă şi profesionalism a activităţii, în concordanţă cu specificul şi amploarea ei;

b) încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire şi de competenţă profesională, stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(2) Pentru asigurările benevole (facultative) practicate, asigurătorul trebuie să elaboreze:

a) propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului;

c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

d) propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în strictă concordanţă cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;

e) reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de propriul sistem de evidenţă operativă, cu respectarea actelor normative emise de autoritatea de supraveghere.

(3) Asigurătorul are următoarele obligaţii:

a) să ţină evidenţa contabilă şi operativă care să permită:

- întocmirea rapoartelor solicitate de autoritatea de supraveghere;

- analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă;

b) să supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi de asigurare astfel încît activitatea de asigurare pe care o desfăşoară să nu fie periclitată;

c) să-şi organizeze procedurile de control intern astfel încît să îndeplinească prevederile legale şi să prezinte autorităţii de supraveghere toate documentele, situaţiile şi informaţiile solicitate de ea;

d) să întocmească situaţii financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea prezentei legi;

e) să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea prezentei legi;

f) să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu anexa nr.2, parte integrantă a prezentei legi;

g) să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către o societate de audit;

h) să instituie reguli şi proceduri de verificare, să asigure instruirea continuă a propriului personal, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului prin intermediul activităţii de asigurare;

i) să organizeze un sistem intern de management al riscului;

j) să elaboreze propriile reglementări privind cheltuielile de achiziţie, care vor prevedea cel puţin următoarele:

– în structura primei de asigurare (reasigurare) cheltuielile de achiziţie vor fi stabilite separat de celelalte cheltuieli ale asigurătorului (reasigurătorului);

– comisionul sau orice altă retribuţie pentru fiecare contract de asigurare (reasigurare) încheiat nu poate depăşi limita cheltuielilor de achiziţie ale asigurătorului (reasigurătorului) prevăzute în structura primei de asigurare (reasigurare);

– comisionul pentru intermedierea în asigurări (reasigurări) poate fi plătit de către asigurător (reasigurător) doar prin virament la contul bancar al intermediarului în asigurări (reasigurări) sau persoanei care oferă servicii de intermediere în conformitate cu prevederile art.531.

(4) Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în reasigurare nu poate depăşi 25% din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.

(5) Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligaţiile aferente riscului de asigurare (reasigurare) depăşind limita stabilită la alin.(4), cu condiţia ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.

(6) În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reţinerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20% din volumul total al obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor de la alin.(4).

(7) Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerinţe referitor la investirea în sau tranzacţionarea cu instrumente financiare derivate, la dezvăluirea informaţiilor privind existenţa de instrumente financiare derivate neincluse în raportul financiar al asigurătorului (reasigurătorului), precum şi la aspecte de evidenţă ale acestora.

(8) Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să deţină un sistem de guvernanţă eficace care să asigure o administrare corectă şi prudentă a activităţii sale. Pentru administrarea eficientă a activităţii asigurătorului (reasigurătorului) şi brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, autoritatea de supraveghere stabileşte, prin actele sale normative, principii de organizare, standarde generale şi minime necesare ale sistemului de guvernanţă. Asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare vor stabili, printr-un regulament intern, cerinţe minime privind respectarea următoarelor principii obligatorii ale guvernării corporative:

a) acţionarii semnificativi şi persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare vor corespunde cerinţelor stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere;

b) persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare vor evita în activitatea lor relaţiile cu acţionarii sau cu persoanele cu funcţie de răspundere ale altor asigurători (reasigurători) şi brokeri de asigurare şi/sau reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea obligaţiilor lor fiduciare faţă de asiguraţi;

c) persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare nu vor deţine mai mult decît o funcţie în cadrul societăţii în cazul în care cumulul de funcţii ar putea conduce la apariţia unor conflicte de interese;

d) persoanele cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) îşi vor exercita obligaţiile cu scopul de a asigura: suficienţa rezervelor tehnice şi matematice, menţinerea marjei minime a solvabilităţii şi îndeplinirea cerinţelor privind rezervele tehnice şi matematice, suficienţa în orice moment a lichidităţilor şi respectarea de către asigurător (reasigurător) a prevederilor actelor normative ale autorităţii de supraveghere;

e) asigurătorul (reasigurătorul) şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare vor evita încheierea de tranzacţii cu persoane terţe (sau în beneficiul lor), care se află în relaţie de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare şi/sau reasigurare, în condiţii mai favorabile decît cele existente în mod general pentru celelalte persoane care nu se află cu aceştia în asemenea relaţii.

[Art.31 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 32. Restricţii privind efectuarea tranzacţiilor de către asigurător (reasigurător)

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate investi mai mult de 15% din capitalul propriu în capitalul social al unei societăţi comerciale fără avizul prealabil al autorităţii de supraveghere.

(2) Tranzacţiile de proporţii cu activele asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al autorităţii de supraveghere.

(3) Asigurătorului (reasigurătorului) se interzice:

a) să participe la capitalul social al persoanelor juridice cu una din formele juridice de organizare de societate în nume colectiv sau de societate în comandită;

b) să contracteze împrumuturi în cuantum ce depăşeşte 10% din valoarea capitalului social fără avizul scris al autorităţii de supraveghere.

(31) Condiţiile, procedura şi modul de eliberare a avizelor prevăzute la alin.(1)–(3) se stabilesc prin act normativ de către autoritatea de supraveghere.

(4) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat ca, în decursul a 5 zile, să informeze autoritatea de supraveghere despre gajarea bunurilor sale, acordarea de garanţii, asumarea de angajamente sau preluarea unei alte obligaţii nereflectate în bilanţul contabil. Cerinţele privind ţinerea registrului de garanţii, angajamente şi alte obligaţii ale asigurătorului (reasigurătorului), precum şi modul de emitere a acestora se stabilesc prin acte normative ale autorităţii de supraveghere.

[Art.32 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 33. Constituirea şi lichidarea filialei (reprezentanţei) asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Constituirea şi lichidarea filialei (reprezentanţei) asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează în modul prevăzut de legislaţie.

(2) Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub denumirea asigurătorului (reasigurătorului).

(3) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă autorităţii de supraveghere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării, hotărîrea organului competent privind constituirea sau lichidarea filialei (reprezentanţei).

(4) Filiala (reprezentanţa), altă subdiviziune a asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie amplasate într-o încăpere înregistrată conform legislaţiei, situată în clădire administrativă sau la parterul unei clădiri cu destinaţie locativă ori în altă construcţie capitală. Încăperea trebuie să fie dotată cu legătură telefonică, cu fax, safeu, aparat de casă cu memorie fiscală, computer cu conectare la reţeaua internet, software destinat ţinerii evidenţei contabile şi/sau statistice.

Notă: Alin.4 art.33 se va pune în aplicare de la 20.01.2013, conform art.III din Legea nr.94 din 26.04.2012

[Art.33 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 34. Rezervele tehnice

(1) Asigurătorul formează şi menţine, potrivit activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. Asigurătorul este obligat să colecteze şi să păstreze la un nivel adecvat informaţia necesară creării de rezerve.

(2) Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurare generală” are obligaţia să formeze şi să menţină următoarele rezerve tehnice:

a) rezerva de prime necîştigate care se calculează prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încît diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării;

b) rezerva de daune declarate, dar nesoluţionate, care se creează şi se actualizează în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de asigurător, astfel încît fondul creat să fie suficient pentru acoperirea acestor daune;

c) rezerva de daune neavizate care se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea anului financiar în baza estimărilor asigurătorului, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întîmplate, dar neavizate, dacă reglementările autorităţii de supraveghere nu prevăd altfel;

d) rezerva riscurilor neexpirate – care se calculează în baza estimării daunelor ce vor apărea după încheierea anului financiar aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea dată – în mărimea în care valoarea lor estimată depăşeşte rezerva de prime necîştigate.

(3) Asigurătorul care desfăşoară activitate în categoria “asigurări de viaţă” are obligaţia să formeze şi să menţină rezervele tehnice pentru fondul asigurărilor de viaţă, inclusiv rezervele matematice şi, după caz, rezervele specificate la alin.(2).

(4) Rezerva matematică se calculează în baza evaluării actuariale necesare, luîndu-se în considerare viitoarele obligaţii ale asigurătorului rezultate din contractele de asigurare individuale.

(5) Asigurătorul este obligat să prezinte autorităţii de supraveghere explicaţii, în anexele la rapoartele financiare anuale, privind baza şi metodele aplicate la calcularea rezervei matematice.

(6) Mărimea rezervelor tehnice şi a celor matematice, constituite şi menţinute conform alin.(2) şi (3), nu poate fi mai mică decît mărimea obţinută prin calculul acestor rezerve potrivit metodologiei stabilite prin actul normativ al autorităţii de supraveghere.

(7) În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută străină, rezervele tehnice aferente se pot forma şi menţine în această valută.

(8) Modul de formare a rezervelor tehnice şi a rezervelor matematice se stabileşte prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(9) Prin derogare de la alin.(2), autoritatea de supraveghere poate stabili, prin acte normative, şi alte categorii de rezerve tehnice, iar prevederile prezentului articol se vor aplica şi acestor categorii.

(10) Categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice şi rezervele matematice ale asigurătorului, cerinţele faţă de aceste active, regulile de dispersare a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate se stabilesc prin actele normative ale autorităţii de supraveghere, la a căror elaborare se va ţine cont de categoriile şi de clasele de asigurări practicate.

(11) Activele admise să reprezinte rezervele de asigurare ale asigurătorului nu pot fi arestate sau confiscate la bugetul de stat sau la cel local şi nu pot servi obiect al contractelor de gaj, nici sursă de plată a obligaţiilor asumate prin garanţii bancare, nici mijloc de acoperire a altor obligaţii faţă de creditori sau faţă de stat.

[Art.34 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 35. Transferul portofoliului de asigurare

(1) Un asigurător (reasigurător) poate transfera, cu acordul autorităţii de supraveghere, unui alt asigurător întregul său portofoliu de asigurare sau o parte din el, care reprezintă o totalitate a contractelor de asigurare, împreună cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din contracte. Asigurătorul cedent va încheia cu asigurătorul cesionar un acord privind transferul contractelor de asigurare referitor la una sau mai multe clase de asigurare.

(2) Decizia privind intenţia de transfer, adoptată de asigurător este adusă la cunoştinţă asiguraţilor printr-un anunţ, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în care acestora li se stabileşte un termen prealabil de o lună pentru prezentarea eventualelor pretenţii.

(3) În scopul realizării prevederilor alin.(1), asigurătorul transferă activele pentru acoperirea rezervelor tehnice şi matematice egale cu rezervele tehnice şi matematice calculate astfel încît să acopere obligaţiile portofoliului care va fi transferat.

(4) Transferul de portofoliu nu este valabil fără aprobarea autorităţii de supraveghere care, prin actele sale normative, stabileşte lista documentelor şi informaţiile ce se anexează la cererea de transfer al portofoliului.

(5) Transferul de portofoliu intră în vigoare la data publicării deciziei autorităţii de supraveghere în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(6) Asigurătorul care acceptă transferul de portofoliu notifică despre aceasta asiguraţii în termen de 15 zile din data intrării în vigoare a deciziei de aprobare a transferului, printr-un anunţ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în două ediţii consecutive.

(7) Autorităţii de supraveghere i se solicită aprobarea transferului de portofoliu, în condiţiile legii, chiar şi atunci cînd asigurătorul intră în procedură de remediere financiară, reorganizare sau lichidare, după caz.

(8) Prin derogare de la prevederile alin.(7) al prezentului articol, aprobarea transferului de portofoliu nu se solicită în cazul reorganizării prin fuziune sau transformare drept urmare a executării prevederilor art.20 alin.(1).

[Art.35 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 36. Asocierea asigurătorilor

(1) Asigurătorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective, să studieze problemele de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze servicii de interes comun. De asemenea, ei pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.

[Alin.2 art.36 exclus prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 37. Activitatea de asigurare de viaţă

(1) Asigurătorul care desfăşoară activitate de asigurare de viaţă este obligat:

a) să efectueze, la finele anului, examinarea activităţii de asigurare de viaţă, inclusiv calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă şi a rezervelor matematice necesare, precum şi estimarea concordanţei dintre rezervele tehnice, matematice şi activele aferente;

b) să efectueze examinarea activităţii de asigurare de viaţă pentru orice perioadă, la cererea autorităţii de supraveghere, conform condiţiilor stabilite la lit.a);

c) să furnizeze informaţii, documente şi detalii suplimentare, în forma pe care autoritatea de supraveghere o consideră necesară, pentru evaluarea activelor şi a situaţiei sale financiare, după depunerea la autoritatea de supraveghere a raportului privind asigurările de viaţă.

(2) Activele admise să acopere rezervele tehnice şi matematice în cazul asigurărilor de viaţă vor fi folosite doar în raport cu obligaţiile aferente acestor asigurări. Este interzisă grevarea unor astfel de active cu gaj sau ipotecă.

(3) Asigurătorul poate să schimbe, la un preţ de piaţă, unele active aparţinînd rezervelor la asigurările de viaţă cu alte active care îi aparţin, precum şi să utilizeze activele aferente rezervelor la asigurările de viaţă în alte scopuri decît cele prevăzute la alin.(2) dacă va confirma în scris autorităţii de supraveghere că valoarea activelor utilizate depăşeşte valoarea totală a obligaţiilor aferente asigurărilor de viaţă.

[Art.37 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 38. Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi a activităţii de asigurare generală

(1) Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi activităţii de asigurare generală este permisă asigurătorilor care îşi desfăşoară activitatea conform art.8 alin.(5).

(2) Poate fi desfăşurată activitate simultană în categoriile “asigurări de viaţă” şi “asigurări generale” numai în condiţiile separării acestor două activităţi, în conformitate cu prezenta lege şi cu actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(3) Activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală vor fi gestionate separat pentru ca:

a) interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă şi, respectiv, de poliţe de asigurare generală să nu fie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat în una dintre cele două activităţi să nu fie folosit în beneficiul celeilalte activităţi decît în cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a autorităţii de supraveghere;

b) marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prezenta lege şi cu actele normative ale autorităţii de supraveghere, pentru fiecare dintre cele două activităţi să fie calculate în mod independent, fără transfer de active de la o activitate la alta.

(4) În cazul în care prin respectarea alin.3 lit.b) rezultă că mai există active disponibile la una dintre cele două activităţi evidenţiate în mod distinct, aceste active pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea prealabilă a autorităţii de supraveghere.

(5) Contabilitatea asigurătorilor cu activitate simultană trebuie organizată astfel încît din înregistrări să derive sursele rezultatelor pentru fiecare dintre cele două activităţi. În acest scop, toate veniturile (în special primele încasate, plăţile de la reasigurători şi veniturile din investirea activelor) şi toate cheltuielile (în special cele de plată a daunelor, sumele suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matematice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru activitatea respectivă) trebuie să fie reflectate potrivit originii lor.

(6) Cheltuielile comune ale celor două activităţi se înregistrează separat, pentru fiecare activitate, în conformitate cu o metodă de repartizare aprobată de către autoritatea de supraveghere.

(7) În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate disponibile este insuficientă, autoritatea de supraveghere va aplica, cu referinţă la activitatea la care se înregistrează deficienţe, măsuri de redresare.

(8) Asigurătorii care desfăşoară activitate simultană sînt obligaţi:

a) să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi cîte un registru special al activelor, în conformitate cu anexa nr.2;

b) să transmită autorităţii de supraveghere toate informaţiile, documentele şi raportările, a căror formă, al căror conţinut, ale căror detalii şi certificări sînt stabilite pentru fiecare activitate;

c) să depună la autoritatea de supraveghere, în termen de 3 luni de la încheierea anului financiar, separat pentru fiecare dintre cele două activităţi, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, la care să anexeze rapoartele de audiere, precum şi rapoartele financiare stabilite de autoritatea de supraveghere.

Articolul 39. Contabilitatea şi controlul intern al asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) ţine evidenţa contabilă în regim electronic şi pe suport de hîrtie a operaţiunilor efectuate în conformitate cu standardele evidenţei contabile obligatorii pentru activitatea de asigurare.

(2) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să stabilească un sistem eficient de control intern şi să angajeze un număr adecvat de personal pentru verificarea corespunderii activităţii sale cu principiile şi legislaţia ce reglementează activitatea de asigurare.

(3) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să calculeze şi să verifice trimestrial indicatorii stabiliţi prin actele normative ale autorităţii de supraveghere, emise întru aplicarea prezentei legi.

(4) Asigurătorul (reasigurătorul) va dispune întocmirea de către un actuar calificat a unui raport exhaustiv privind starea financiară de la finele anului. Acest raport va include informaţia privind rezervele tehnice şi matematice, solvabilitatea, concordanţa activelor, corespunderea primelor şi analiza surplusului sau deficitului lor care se înregistrează pe parcursul anului.

(5) Lista, forma şi termenele de prezentare a rapoartelor financiare şi altor dări de seamă ale asigurătorului (reasigurătorului) se stabilesc prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(6) Asigurătorii (reasigurătorii) sînt obligaţi, la solicitarea autorităţii de supraveghere, să pună la dispoziţia acesteia informaţii şi date privind patrimoniul, inclusiv cel deţinut în afara teritoriului Republicii Moldova, volumul obligaţiilor asumate, garanţiile acordate, tranzacţiile de asigurare şi reasigurare încheiate, participarea la capitalul social al altor persoane juridice, alte informaţii necesare în exercitarea funcţiilor de supraveghere şi control ale autorităţii.

(7) În termen de 4 luni de la încheierea anului financiar, asigurătorul (reasigurătorul) va publica în ediţii periodice de largă circulaţie bilanţul contabil, raportul privind rezultatele financiare şi raportul auditorului.

(8) Asigurătorul (reasigurătorul) va ţine registru exhaustiv şi exact pentru eficienţa inspecţiilor efectuate de autoritatea de supraveghere. Această cerinţă se referă la toate registrele curente şi la cele cu termen de pînă la 5 ani financiari precedenţi. Registrele cuprind toată documentaţia ce ţine de primele de asigurare, despăgubirile de asigurare şi investiţiile, inclusiv rapoartele externe şi interne.

[Art.39 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 40. Auditul extern

(1) Activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se supune unui audit anual extern efectuat de către o societate de audit sau de către un auditor întreprinzător individual care deţine licenţă pentru activitate de audit în domeniul asigurărilor.

(2) Societatea de audit sau auditorul întreprinzător individual verifică situaţiile financiare anuale ale asigurătorului (reasigurătorului) aplicînd procedurile de control al calităţii lucrărilor de audit în conformitate cu legislaţia în vigoare, standardele de audit naţionale şi internaţionale şi cu actele normative ale autorităţii de supraveghere. Societatea de audit sau auditorul întreprinzător individual prezintă asigurătorului (reasigurătorului) raportul auditorului, care trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei în vigoare şi actelor normative ale autorităţii de supraveghere şi să conţină recomandări privind riscurile aferente activităţii asigurătorului (reasigurătorului).

(3) Societatea de audit sau auditorul întreprinzător individual informează autoritatea de supraveghere în termen de 15 zile lucrătoare din momentul în care, în exercitarea atribuţiilor, a luat cunoştinţă de orice act sau fapt care:

a) constituie o încălcare din partea asigurătorului (reasigurătorului) a prevederilor legislaţiei în domeniul asigurărilor;

b) este de natură să afecteze situaţia financiară a asigurătorului (reasigurătorului);

c) poate conduce la imposibilitatea exprimării de către auditor a opiniei asupra situaţiilor financiare ale asigurătorului (reasigurătorului) sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve.

(4) Din echipa desemnată de auditor cel puţin o persoană trebuie să deţină calitatea de actuar în vederea examinării activităţii de asigurare conform principiilor fundamentale şi generale acceptate ale calculului actuarial.

(5) Informarea autorităţii de supraveghere în condiţiile prevăzute la alin.(3) nu constituie o încălcare a niciunei restricţii privind divulgarea de informaţii şi nu va atrage niciun fel de răspundere asupra societăţii de audit sau auditorului întreprinzător individual.

(6) Autoritatea de supraveghere informează Consiliul de supraveghere a activităţii de audit despre încălcarea de către societatea de audit sau de auditorul întreprinzător individual a prevederilor alin.(1)–(3). Consiliul de supraveghere a activităţii de audit este informat în termen de 30 de zile lucrătoare din momentul constatării încălcării.

[Art.40 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 41. Activitatea actuarului

(1) Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să apeleze la serviciile actuarului.

(2) Cerinţele faţă de solicitant, lista documentelor anexate la cererea de eliberare a certificatului de calificare şi responsabilităţile solicitantului în calitatea de actuar certificat sînt stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(21) Actuarul este obligat:

a) să calculeze primele de asigurare;

b) să determine valoarea rezervelor tehnice;

c) să controleze activele admise să reprezinte rezervele tehnice;

d) să calculeze beneficiile obţinute din fructificarea activelor admise să reprezinte rezervele tehnice pentru asigurările de viaţă;

e) să calculeze marja minimă şi disponibilă de solvabilitate;

f) să efectueze analiza comparativă a celor mai bune estimări cu experienţa anterioară;

g) să-şi exprime opiniile asupra politicii globale de subscriere;

h) să contribuie la implementarea eficace a sistemului de management al riscurilor;

i) să-şi exprime opiniile privind pertinenţa contractelor de reasigurare;

j) să confirme rapoartele prezentate autorităţii de supraveghere care conţin calculele prevăzute la lit.a)–e);

k) să elaboreze şi să prezinte raportul actuarial anual al asigurătorului (reasigurătorului) în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere;

l) să notifice, în termen de 15 zile lucrătoare, organul de conducere al asigurătorului (reasigurătorului) şi autoritatea de supraveghere despre neregulile constatate sau despre unele situaţii care indică sau conduc la încălcarea prevederilor legislaţiei cu privire la asigurări.

(3) Activitatea de actuar se desfăşoară în conformitate cu prezenta lege, cu actele normative ale autorităţii de supraveghere şi pe principiile (standardele) internaţionale în domeniu.

(4) Se efectuează calcule actuare:

a) de iniţiativă – din iniţiativa asigurătorului (reasigurătorului);

b) obligatorii – în cazurile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

(5) La efectuarea calculelor actuare, asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să prezinte documentele şi informaţia solicitată de actuar, necesare în elaborarea şi pregătirea calculelor actuare obligatorii şi a concluziilor.

(6) Actuarul este responsabil de corectitudinea şi exactitatea calculelor actuare, estimărilor şi concluziilor pe care le-a efectuat şi poartă răspundere pentru divulgarea informaţiei confidenţiale, în conformitate cu legislaţia şi cu contractul de asigurare obligatorie de răspundere profesională.

(7) Asigurătorul (reasigurătorul) nu poate iniţia faţă de actuar nicio măsură de sancţionare pentru exercitarea de către acesta a obligaţiilor prevăzute la alin.(21) lit.l).

(8) Registrul actuarilor este ţinut de către autoritatea de supraveghere şi este accesibil publicului, inclusiv pe pagina web a autorităţii de supraveghere.

[Art.41 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 42. Procedura de remediere financiară

(1) Autoritatea de supraveghere va verifica periodic situaţia financiară a asigurătorului (reasigurătorului), inclusiv la sesizarea creditorilor de asigurări (reasigurări), în vederea prevenirii stării de insolvabilitate şi/sau a restabilirii situaţiei lui în cadrul procedurii de remediere financiară.

(2) Autoritatea de supraveghere este competentă şi abilitată să decidă aplicarea modalităţilor şi a măsurilor de remediere financiară a activităţii asigurătorilor (reasigurătorilor) în scopul prevenirii stării lor de insolvabilitate şi al evitării declanşării procedurii de insolvabilitate.

(3) Un asigurător (reasigurător) intră în procedură de remediere, prevăzută de prezenta lege, în cazul în care:

a) se constată nerespectarea în orice mod a prevederilor prezentei legi sau a oricăror altor prevederi legale referitoare la activitatea de asigurare (reasigurare), punîndu-se în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi (reasiguraţi);

b) valoarea marjei de solvabilitate disponibile scade sub limita minimă prevăzută de actele normative ale autorităţii de supraveghere emise în acest sens.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(3), autoritatea de supraveghere poate dispune, prin decizie motivată, deschiderea procedurii de remediere financiară a asigurătorului (reasigurătorului) prin una dintre următoarele măsuri prudenţiale principale:

a) pe baza unui plan de remediere financiară;

b) prin administrare specială.

(5) Prin decizie de deschidere a procedurii, autoritatea de supraveghere poate dispune aplicarea de către asigurător (reasigurător) a unei sau mai multor măsuri dintre următoarele:

a) limitarea, pentru o anumită perioadă, a volumului de prime subscrise la toate clasele sau la anumite clase de asigurare, astfel încît aceste volume să nu depăşească anumite plafoane;

b) interzicerea reînnoirii contractelor de asigurare ajunse la scadenţă sau, după caz, doar a unor tipuri de contracte de asigurare, stabilite expres prin decizie de remediere financiară;

c) interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare (reasigurare) şi a încasării primelor aferente pe durata stabilită expres prin decizie de remediere financiară;

d) efectuarea de către asigurător a transferului portofoliului de asigurare, total sau parţial, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în cazul dispunerii acestei măsuri, asigurătorul va efectua în regim de urgenţă operaţiunile privind transferul de portofoliu în termen de 60 de zile de la data adoptării măsurii în cauză;

e) obligarea administratorilor asigurătorului de a convoca de îndată o adunare generală extraordinară privind efectuarea unei operaţiuni de majorare a capitalului social sau, după caz, a fondului de rezervă;

f) interzicerea efectuării de către asigurător a unor anumite investiţii;

g) restrîngerea reţelei teritoriale a asigurătorului prin desfiinţarea, în condiţiile legii, a unor anumite filiale şi sucursale, puncte de lucru şi/sau a altor sedii secundare ale lui şi/sau înlocuirea persoanelor cu funcţie de răspundere responsabile de intrarea asigurătorului în procedură de remediere financiară;

h) verificarea, inventarierea şi instrumentarea, după caz, a dosarelor de daună, înregistrate în evidenţele asigurătorului, în vederea evaluării daunelor reale şi stabilirii obligaţiilor de plată faţă de creditorii de asigurări; activitatea de verificare, inventariere şi instrumentare a dosarelor se va face în regim de urgenţă, fără a se depăşi termenul de 30 de zile de la data emiterii deciziei de deschidere a procedurii de remediere financiară.

(6) Prin decizie de deschidere a procedurii de remediere financiară, autoritatea de supraveghere poate dispune, după caz:

a) inventarierea şi conservarea pe toată perioada procedurii a bunurilor şi/sau a activelor asigurătorului; răspunderea pentru neaplicarea sau pentru aplicarea necorespunzătoare a acestor măsuri aparţine persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului;

b) numirea unei sau mai multor persoane pentru a supraveghea modul de întocmire şi de respectare a planului de remediere financiară;

c) alte măsuri prudenţiale necesare restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului în vederea garantării protecţiei intereselor legitime ale creditorilor de asigurări.

(7) Autoritatea de supraveghere poate solicita, după caz, instanţei competente aplicarea unor măsuri asigurătorii cu privire la bunurile şi/sau activele asigurătorului, potrivit legii.

(8) Decizia de deschidere a procedurii de remediere financiară, prevăzută la alin.(6), se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, precum şi în două ziare de largă circulaţie, în conformitate cu dispoziţiile legale.

(9) În cazul în care se constată că măsurile prevăzute la alin.(5) şi (6) nu s-au soldat cu rezultate, autoritatea de supraveghere poate, în temeiul Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 art.212 alin.(1), să solicite instanţei de judecată intentarea procesului de insolvabilitate a asigurătorului (reasigurătorului).

Articolul 43. Protecţia consumatorului. Examinarea petiţiilor asiguraţilor (beneficiarilor) şi/sau ale terţelor persoane

(1) Pentru protecţia consumatorului şi a serviciilor de asigurare, asigurătorul (reasigurătorul) şi intermediarii în asigurări/reasigurări sînt obligaţi:

a) să-şi desfăşoare activităţile cu profesionalism, manifestînd atenţie şi devotament faţă de asiguraţi (beneficiari) şi/sau terţe persoane;

b) să acţioneze onest şi să respecte drepturile asiguraţilor ce derivă din contractele de asigurare (reasigurare);

c) să păstreze confidenţialitatea informaţiei asiguratului şi a persoanelor asigurate de care au luat cunoştinţă în procesul asigurării;

d) să ofere asiguraţilor şi potenţialilor asiguraţi informaţii referitor la produse, la condiţiile generale şi speciale ale contractelor de asigurare, la beneficiile ce rezultă din contractele de asigurare, la tarifele şi primele pe care urmează să le plătească asiguratul;

e) să achite toate indemnizaţiile şi despăgubirile de asigurare în termenele stabilite prin lege sau contract;

f) să nu ofere informaţii, să nu expună opinii care ar dezinforma sau ar înşela consumatorul.

(2) Asigurătorul şi reprezentantul lui au obligaţia de a pune la dispoziţia asiguratului sau contractantului de asigurare informaţii în legătură cu contractele de asigurare, atît pînă la încheierea, cît şi în derularea lor. Aceste informaţii vor fi prezentate în scris, în limba de stat şi/sau în limba în care a fost încheiat contractul, vor fi redactate într-o formă clară şi se vor referi, la:

a) clauzele opţionale ale contractului de asigurare;

b) data intrării în vigoare şi a încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare;

c) modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;

d) elementele de calcul al indemnizaţiilor şi despăgubirilor de asigurare;

e) modalitatea de plată a indemnizaţiilor şi despăgubirilor de asigurare;

f) legea care guvernează contractul de asigurare.

(3) Întru aplicarea prevederilor alin.(2), autoritatea de supraveghere va emite acte normative, în condiţiile legii, care să includă şi alte informaţii pe care asigurătorul şi reprezentantul lui au obligaţia să le pună la dispoziţia asiguratului sau contractantului de asigurare.

(4) Pentru examinarea operativă şi eficientă a petiţiilor asiguraţilor (beneficiarilor) şi ale terţelor persoane, asigurătorul stabileşte un sistem intern de administrare a unor astfel de petiţii, care să fie examinate în mod obiectiv şi în cadrul temporal definit de asigurător.

(5) În cazul în care rămîne nesatisfăcut de modul în care petiţia a fost soluţionată de către asigurător, asiguratul (beneficiarul) sau terţul are dreptul să o adreseze autorităţii de supraveghere.

(6) Autoritatea de supraveghere examinează petiţia asiguratului (beneficiarului) şi/sau a terţului conform procedurii şi în termenele stabilite de legislaţia în vigoare.

Articolul 44. Obligaţia de menţinere a contractului

Nici o faptă a asigurătorului (reasigurătorului) ori a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări constînd în încălcarea oricăror prevederi ale prezentei legi sau a actelor normative ale autorităţii de supraveghere, a cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor reglementări privind încheierea contractului de asigurare şi/sau reasigurare, nu poate fi invocată de asigurător (reasigurător) pentru anularea contractului de asigurare şi/sau reasigurare.

Articolul 45. Reorganizarea şi lichidarea asigurătorului (reasigurătorului)

(1) Reorganizarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al autorităţii de supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei în condiţiile prezentei legi.

(2) Prin reorganizarea asigurătorului poate fi creată doar societate de asigurare.

(3) Asigurătorul intră în lichidare prin hotărîre a adunării generale a acţionarilor sau prin hotărîre judecătorească, precum şi în cazul prevăzut la art.27.

(4) În cazul asigurătorului aflat în procedură de lichidare, creanţele creditorilor de asigurări au prioritate absolută faţă de alte creanţe în ceea ce priveşte:

a) activele admise să acopere rezervele tehnice, inclusiv matematice, ale acestui asigurător, din care se satisfac în mod primordial creanţele asiguraţilor, şi

b) totalitatea activelor asigurătorului, cu excepţia:

1) creanţelor angajaţilor asigurătorului ce se lichidează privind plata salariului pentru perioada de pînă la 6 luni precedente adoptării hotărîrii de lichidare;

2) creanţelor faţă de bugetul public naţional pentru perioada de pînă la un an precedent adoptării hotărîrii de lichidare;

3) creanţelor faţă de Ministerul Finanţelor pentru împrumuturile acordate sub garanţia statului;

4) creanţelor deţinute de sistemele de asigurare socială.

[Art.45 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 46. Fondul naţional de garanţie

(1) În vederea protejării intereselor asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane păgubite, prin contribuţia asigurătorilor se constituie Fondul naţional de garanţie, destinat plăţilor de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare benevolă (facultativă) şi obligatorie, încheiate în condiţiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilităţii asigurătorului.

(2) Fondul naţional de garanţie se formează din contribuţiile anuale depuse de asigurători proporţional volumului de prime subscrise.

(3) Contribuţia la Fondul naţional de garanţie se calculează, se ţine la evidenţă, se varsă şi se raportează de către asigurător separat, pentru asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă.

(4) În scopul unei fructificări cît mai bune, disponibilităţile Fondului naţional de garanţie se vor plasa în bănci comerciale, licenţiate de Banca Naţională a Moldovei, în instrumente ale pieţei monetare, în valori mobiliare de stat, precum şi în alte plasamente sau alocaţii stabilite de legislaţia în vigoare.

(5) Constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului naţional de garanţie se efectuează în conformitate cu Legea privind Fondul naţional de garanţie.

[Art.46 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.46 modificat prin Legea nr.33 din 06.03.2012, în vigoare 25.05.2012]

Capitolul IV

INTERMEDIARII ÎN ASIGURĂRI ŞI/SAU ÎN REASIGURĂRI

Articolul 47. Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări

(1) În condiţiile prezentei legi, intermediari în asigurări sînt agenţii de asigurare, agenţii bancassurance şi brokerii de asigurare, iar intermediari în reasigurări sînt brokerii de reasigurare.

(2) Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări este obligat să pună la dispoziţia clienţilor, anterior încheierii, modificării sau reînnoirii contractului de asigurare sau de reasigurare, cel puţin următoarele informaţii referitor la:

a) denumirea sa (numele său);

b) sediul său (adresa);

c) licenţa pe care o deţine;

d) contractul încheiat cu asigurătorul, în cazul în care este agent de asigurare sau agent bancassurance;

e) procedura de soluţionare a eventualelor litigii dintre el şi clienţi.

(21) Sediul, filiala (reprezentanţa), altă subdiviziune a intermediarului în asigurări vor corespunde cerinţelor stabilite la art.33 alin.(4).

Notă: Alin.21 art.47 se va pune în aplicare de la 20.01.2013, conform art.III din Legea nr.94 din 26.04.2012

(3) Primele de asigurare achitate de către asigurat prin intermediarul în asigurări se consideră transferate asigurătorului la momentul plăţii. Despăgubirile de asigurare sau indemnizaţiile de asigurare achitate de asigurător prin intermediarul în asigurări se consideră transferate asiguraţilor în momentul în care aceştia le încasează efectiv.

(31) Intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări efectuează încasările şi plăţile făcute în numele sau în contul asiguraţilor (reasiguraţilor), reprezentînd prime ori despăgubiri şi/sau îndemnizaţii de asigurare (reasigurare), prin conturi bancare, altele decît conturile prin care îşi desfăşoară activitatea curentă.

(32) Disponibilităţile din conturile bancare prevăzute la alin.(31) se utilizează în exclusivitate pentru satisfacerea obligaţiilor faţă de asigurători pentru sumele încasate cu titlu de prime de asigurare (reasigurare) ori faţă de asiguraţi (reasiguraţi) sau beneficiari pentru sumele încasate cu titlu de despăgubiri şi/sau indemnizaţii de asigurare.

(33) Orice intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări care nu a depus la asigurător/reasigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare (reasigurare), după 30 de zile lucrătoare de la scadenţa prevăzută în contractul de mandat, este prezumat a fi în insolvabilitate din cauza încetării plăţilor, iar asigurătorul (reasigurătorul) va solicita instanţei de judecată încasarea forţată a sumelor datorate.

(4) În caz de insolvabilitate a intermediarului în asigurări, sumele prevăzute la alin.(3) se transferă în conturi bancare separate, utilizate exclusiv pentru satisfacerea creanţelor creditorilor prevăzuţi la acelaşi alin.(3).

(5) Calitatea de agent de asigurare sau agent bancassurance este incompatibilă cu cea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare.

(6) Nu se permite activitatea de intermediere pentru încheierea pe teritoriul Republicii Moldova a unui contract de asigurare în numele asigurătorului nerezident al ei.

(7) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări sînt obligaţi să instituie reguli şi proceduri de verificare, să asigure instruirea continuă a personalului propriu, a subagenţilor şi a asistenţilor în brokeraj, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului prin intermediul activităţii de asigurare.

[Art.47 completat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 48. Activitatea agentului de asigurare, a agentului bancassurance

(1) Agentul de asigurare este persoană fizică sau persoană juridică ce deţine din partea unui asigurător o autorizaţie valabilă, scrisă, denumită în prezenta lege contract de mandat, pentru a acţiona în numele acestuia.

(2) Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să dispună de pregătire profesională de specialitate şi/sau de competenţă, de cunoştinţe şi aptitudini în domeniul acestei activităţi, confirmate prin certificatul de calificare în asigurări obţinut în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere;

b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, nefiind admisă franşiza, sau de o garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;

c) să nu aibă antecedente penale nestinse;

d) să prezinte informaţia privind activitatea sa în modul stabilit prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(3) Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;

b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza admisă fiind în limita capitalului propriu al agentului, sau de o garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;

c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător;

d) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma “agent de asigurare”;

e) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără antecedente penale nestinse;

f) administratorul să întrunească condiţiile de pregătire şi de experienţă pentru această funcţie şi să deţină certificatul de calificare în asigurări obţinut în conformitate cu actele normative emise de autoritatea de supraveghere;

g) să înfiinţeze şi să ţină un registru al subagenţilor, al cărui regim, a cărui formă şi al cărui conţinut vor fi stabilite prin acte normative ale autorităţii de supraveghere emise întru aplicarea prezentei legi;

h) să-şi desfăşoare activitatea prin subagenţi care corespund cerinţelor de instruire profesională şi deţin certificatul de calificare în asigurări obţinut în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere;

i) să prezinte raportările financiare şi specializate în modul stabilit prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(31) Agentul bancassurance trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să fie o bancă comercială, o asociaţie de economii şi împrumut sau o organizaţie de microfinanţare care activează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;

b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil în valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza nefiind admisă, sau de o garanţie echivalentă furnizată de asigurătorul (asigurătorii) în al cărui (căror) nume activează;

c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare, insolvabilitate sau de lichidare la data solicitării mandatului de la asigurător;

d) să dispună de personal cu pregătire profesională de specialitate şi aptitudini în domeniul activităţii de intermediere în corespundere cu actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(4) Asigurătorul este obligat să înfiinţeze şi să ţină un registru special, denumit Registru al agenţilor de asigurare şi al agenţilor bancassurance, atît în sistem computerizat, cît şi pe suport de hîrtie, cu arhivarea obligatorie a tuturor modificărilor.

(5) Datele înscrise în Registrul agenţilor de asigurare şi al agenţilor bancassurance se transmit în sistem computerizat autorităţii de supraveghere, precum şi asociaţiei sau uniunii profesionale din care face parte asigurătorul, sînt accesibile permanent publicului la sediul şi pe web site-ul asigurătorului, al asociaţiei sau al uniunii profesionale şi se verifică periodic de autoritatea de supraveghere.

(6) Cerinţele profesionale pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare persoană fizică şi persoană juridică şi agentul bancassurance, datele ce se înscriu în Registrul agenţilor de asigurare şi al agenţilor bancassurance, obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea acestor agenţi, alte informaţii referitoare la ei se stabilesc prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(7) Un agent de asigurare persoană fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decît pentru un singur asigurător.

(8) Dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare, agent bancassurance, asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare, agentul bancassurance este responsabil faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului.

[Art.48 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 49. Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

(1) În calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare poate activa orice persoană juridică organizată sub formă de societate pe acţiuni ori de societate cu răspundere limitată, care dispune de licenţă de activitate, eliberată în condiţiile Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi în condiţiile prezentei legi.

(2) Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să corespundă cerinţelor prevăzute la alin.(1);

b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 25000 de lei;

c) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională în valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza admisă în contract fiind în limita capitalului propriu al brokerului;

d) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;

e) să păstreze şi să pună la dispoziţia autorităţii de supraveghere, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa;

f) să aibă un personal cu funcţie de răspundere care să corespundă criteriilor de pregătire şi de experienţă stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere, iar administratorul şi personalul propriu cu atribuţii de intermediere să deţină certificatul de calificare în asigurări obţinut în condiţiile actelor normative ale autorităţii de supraveghere;

g) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şi al cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al autorităţii de supraveghere, emise întru aplicarea prezentei legi;

h) să prezinte raportările financiare şi specializate, altă informaţie privind activitatea sa, în modul stabilit prin actele normative ale autorităţii de supraveghere;

i) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei.

(3) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de asigurare persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu sau prin asistenţi de brokeraj.

(31) Dacă se consideră prejudiciat de modul de îndeplinire a mandatului de brokeraj, clientul are dreptul să solicite modificarea acestuia prin înţelegere amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la niciun acord, are dreptul să revoce mandatul. În toate cazurile, clientul trebuie să-şi argumenteze solicitarea în scris, printr-un preaviz trimis cu cel puţin:

a) 10 zile calendaristice înainte de data de solicitare a înţelegerii amiabile sau

b) 30 de zile calendaristice înainte de data de revocare a mandatului.

(32) Asistentul în brokeraj nu are dreptul să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj în contrapartidă, inclusiv să încheie contracte de asigurare în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu.

(4) Personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare care are drept atribuţie principală intermedierea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare şi asistenţii în brokeraj vor fi înscrişi în registrul prevăzut la alin.(2) lit.g).

(5) Brokerul de asigurare şi/sau reasigurare ori angajatul său nu poate fi acţionar semnificativ sau persoană cu funcţie de răspundere a unui asigurător (reasigurător), a unui agent de asigurare sau a unui agent bancassurance. Asigurătorul (reasigurătorul), agentul de asigurare sau agentul bancassurance, precum şi angajaţii lor nu pot fi deţinători de valori mobiliare, de cote ale unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi nici persoane cu funcţie de răspundere ale acestuia.”

(51) Fondatorii şi angajaţii brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot ocupa concomitent funcţii în cadrul asigurătorului (reasigurătorului).

(52) Se interzice participarea asigurătorului (reasigurătorului), precum şi a angajaţilor lui, la constituirea sau la activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare.

(6) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, avînd împuterniciri din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele de asigurare şi/sau de reasigurare, să plătească în numele lor despăgubiri în moneda prevăzută în contractul de asigurare şi/sau de reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, să emită documente de asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau al reasigurătorului, după caz.

(7) În cazul constatării incapacităţii de plată a asigurătorului (reasigurătorului), brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să informeze imediat autoritatea de supraveghere.

(8) Ţinerea evidenţei contabile şi controlul intern al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se vor efectua în conformitate cu prevederile art.39 alin.(1), (2), (5) şi (6).

(9) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în uniuni profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.

[Art.49 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.49 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 50. Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

(1) Pentru obţinerea licenţei de activitate, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va prezenta, suplimentar la actele prevăzute în Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, următoarele documente:

a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura activitatea licenţiată;

b) contractul de asigurare de răspundere civilă profesională;

c) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social;

d) documentele ce confirmă corespunderea persoanelor cu funcţie de răspundere cerinţelor stabilite prin actele normative ale autorităţii de supraveghere.

(2) În cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii declaraţiei şi a documentelor anexate, autoritatea de supraveghere va decide asupra eliberării licenţei.

(21) Licenţa pentru activitatea de intermediere în asigurări în calitate de broker de asigurare şi/sau reasigurare se acordă pe un termen nelimitat.

(3) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare este de 2500 lei şi se varsă la bugetul autorităţii de supraveghere.

(4) Taxa de reperfectare a licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi taxa pentru eliberarea copiei sau duplicatului acesteia se varsă la bugetul autorităţii de supraveghere.

[Art.50 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.50 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 51. Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se efectuează în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi în cazul în care:

a) brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare a încălcat prevederile art.49 alin.(3) şi (5) din prezenta lege;

b) brokerul de asigurare şi/sau reasigurare nu a început să activeze timp de un an de la data eliberării licenţei ori nu mai activează timp de peste 12 luni;

c) instanţa de judecată a emis o hotărîre de intentare a procesului de insolvabilitate sau de încetare a activităţii brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare.

[Art.51 în redacţia Legii nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.51 în redacţia Legii nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 52. Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

(1) Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să conţină una din sintagmele: “broker de asigurare”, “broker de asigurare-reasigurare” sau “broker de reasigurare”, după caz.

(2) Nu se admite folosirea în denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare a însemnelor identice ori asemănătoare însemnelor din denumirile brokerilor înfiinţaţi anterior dacă denumirea primului poate fi confundată cu aceste denumiri.

[Alin.3,4 art.52 excluse prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 53. Responsabilităţile brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

(1) În cadrul activităţii sale de intermediere în asigurări şi reasigurări, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare reprezintă interesele asiguratului (reasiguratului). Anterior încheierii contractului de asigurare (reasigurare), brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare oferă explicaţii şi recomandări privind condiţiile, termenele, limitele sau excepţiile contractului şi prima de asigurare sau reasigurare.

(2) Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare intermediază încheierea contractului de asigurare (reasigurare) doar cu asigurătorul (reasigurătorul) licenţiat în conformitate cu prezenta lege.

(3) Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare informează asigurătorul (reasigurătorul) referitor la propunerile asiguratului (reasiguratului) privind contractul de asigurare sau reasigurare.

(4) Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare poartă răspundere faţă de asigurat (reasigurat) pentru pierderile suportate de acesta dacă pierderile au fost cauzate prin neglijenţă şi dezinformare sau prin alte omisiuni proprii faţă de asigurat (reasigurat).

(5) Autoritatea de supraveghere, în temeiul prezentei legi, va elabora acte normative privind alte responsabilităţi şi obligaţii ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, sistemul de raportare, protecţia consumatorului şi confidenţialitatea informaţiei.

1.”>Articolul 531. Excepţii în activitatea de intermediere în asigurări

Prevederile art.47–53 nu se aplică persoanelor care oferă servicii de intermediere pentru contracte de asigurare dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) contractul de asigurare impune numai cunoaşterea acoperirii de asigurare;

b) contractul de asigurare nu este un contract de asigurare de viaţă;

c) contractul de asigurare nu acoperă niciun risc de răspundere civilă;

d) principalul gen de activitate a persoanei nu este intermedierea în asigurări;

e) asigurarea este complementară produsului sau serviciului oferit de orice prestator, în cazul în care asigurarea respectivă oferă acoperire pentru:

– riscul de defectare, pierdere sau avariere a bunurilor furnizate de prestatorul respectiv sau

– avarierea sau pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie a cărei rezervare s-a făcut la prestatorul respectiv, chiar dacă asigurarea este o asigurare de viaţă sau o asigurare a riscului de răspundere civilă, cu condiţia că acoperirea să fie auxiliară asigurării principale pentru riscurile asociate călătoriei;

f) valoarea primei anuale nu depăşeşte 8000 de lei, iar durata totală a contractului de asigurare, inclusiv cu toate reînnoirile, nu este mai mare de 5 ani.

[Art.531 introdus prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Capitolul V

RĂSPUNDERI ŞI SANCŢIUNI

Articolul 54. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei în domeniul asigurărilor

(1) Asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări care încalcă prevederile prezentei legi şi ale altor acte normative ce reglementează activitatea de asigurare poartă răspundere în conformitate cu legislaţia civilă, administrativă şi penală.

(2) Încălcarea cu intenţie sau din culpă, prin acţiune sau inacţiune, a prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative ale autorităţii de supraveghere se sancţionează cu:

a) limitarea operaţiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute la art.42 alin.(5) lit.a)-c) şi f);

b) amendă aplicabilă persoanelor cu funcţie de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) şi brokerului de asigurare;

c) amendă de pînă la 1 la sută din capitalul social minim, aplicabilă asigurătorului (reasigurătorului), şi de pînă la 20 la sută din capitalul social minim, aplicabilă brokerului de asigurare, în conformitate cu actele normative ale autorităţii de supraveghere privind gradualizarea sancţiunilor, ţinîndu-se cont de impactul asupra stabilităţii activităţii de asigurare în Republica Moldova, de interesul asiguraţilor, profilul de risc al asigurătorului, de categoriile de asigurări practicate, gradul de pericol social al faptei săvîrşite, de împrejurările în care a fost săvîrşită fapta şi scopul urmărit;

d) suspendarea şi/sau retragerea licenţei;

e) prescrierea către asigurători (reasigurători) şi brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare a rezilierii mandatelor cu agenţi şi subagenţi de asigurare sau asistenţi în brokeraj.

(3) Amenzile se aplică prin decizie a autorităţii de supraveghere şi se fac venit la bugetul de stat.

(4) Decizia de sancţionare produce efecte din data comunicării persoanei sancţionate.

(5) Prejudiciile cauzate prin încălcarea legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare se repară în modul stabilit de legislaţia civilă.

[Art.54 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

Articolul 55. Efectuarea supravegherii

(1) Supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor se efectuează prin:

a) control al documentelor;

b) analize din oficiu şi inspecţii în teren;

c) intervenţii în limita împuternicirilor atribuite prin prezenta lege.

(2) În cadrul supravegherii, autoritatea de supraveghere solicită participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor orice informaţie şi document pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor încredinţate sub acest aspect.

(3) În vederea exercitării funcţiilor de control şi asigurării unei supravegheri eficiente, participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor, autorităţile publice, organizaţiile şi întreprinderile sînt obligate să prezinte autorităţii de supraveghere orice informaţie sau document solicitat pentru executarea prezentei legi.

(4) Inspecţiile în teren se efectuează de către autoritatea de supraveghere, în conformitate cu procedura stabilită prin actele sale normative.

(5) Participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor sînt obligaţi să colaboreze cu autoritatea de supraveghere la atingerea obiectivelor controlului, să facă posibilă chestionarea oricărui angajat, să asigure accesul la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.

(6) Persoana care efectuează controlul activităţii asigurătorului (reasigurătorului), brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru divulgarea informaţiilor, obţinute pe parcursul controlului, ce constituie secret al asigurării sau secret comercial.

(7) Autorităţile publice care exercită controlul asigurătorilor (reasigurătorilor) şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, în limitele împuternicirilor prevăzute de actele legislative, vor comunica autorităţii de supraveghere încălcările legislaţiei în domeniul asigurărilor.

(8) Autoritatea de supraveghere, personalul ei poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală pentru deciziile şi acţiunile lor care au periclitat neîntemeiat activitatea asigurătorilor sau le-au cauzat prejudicii.

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 56.

(1) În problemele ce ţin de reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare, se aplică prevederile prezentei legi.

(2) Asupra situaţiilor nereglementate de prezenta lege se aplică normele legislaţiei civile în vigoare.

Articolul 57.

(1) Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispun de licenţe pentru desfăşurarea activităţii în domeniul asigurărilor sînt autorizaţi să-şi continue activitatea în următoarele 12 luni, termen în care se vor conforma prevederilor prezentei legi, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(4)-(7).

(2) Licenţele de activitate în domeniul asigurărilor, obţinute în condiţiile legislaţiei în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu un termen de valabilitate care depăşeşte termenul stabilit la alin.(1) îşi păstrează valabilitatea pînă la expirarea termenului pentru care au fost eliberate.

(3) Asigurătorii care la data intrării în vigoare a prezentei legi au asumate obligaţii contractuale pe tipurile de asigurare incluse în categoria “asigurări de viaţă” şi pe tipurile de asigurare incluse în categoria “asigurări generale” îşi vor desfăşura activitatea respectînd prevederile art.38 alin.(2)–(8).

(4) Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, deţin licenţe pentru practicarea activităţii de asigurare:

a) se vor conforma prevederilor art.8 şi art.20 alin.(1) şi art.31 alin.(6) în termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

b) trebuie să dispună de un capital social nu mai mic de:

4 milioane de lei – peste un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

6 milioane de lei – peste 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

9 milioane de lei – peste 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

12 milioane de lei – peste 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

15 milioane de lei – peste 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, deţin licenţă pentru practicarea asigurărilor de viaţă şi intenţionează să-şi continue activitatea în categoria “asigurare de viaţă” vor majora capitalul social conform alin.(4) lit.b), ţinînd cont de coeficientul prevăzut la art.22 alin.(1) lit. b).

[Alin.6 art.57 exclus prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

(7) Prevederile art.49, 50 şi 51 se aplică după expirarea a 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, termen în care societăţile comerciale a căror activitate, la această dată, constă în prestarea serviciilor de consultanţă şi brokeraj în domeniul asigurărilor se vor conforma articolelor nominalizate.

(8) Emisiunea acţiunilor asigurătorilor (reasigurătorilor), ca urmare a executării prevederilor art.20 alin.(1), este scutită de taxă de înregistrare.

(9) Pînă la expirarea termenului indicat la alin.(4) lit.a), prevederile prezentei legi se aplică tuturor asigurătorilor, indiferent de forma lor juridică de organizare.

(10) În cazul nerespectării prevederilor alin.(4) şi (5), autoritatea de supraveghere poate iniţia procedura de retragere a licenţei, urmînd a fi aplicată procedura stabilită la art.27.

(11) Asigurătorii care, în urma aplicării prevederilor prezentei legi, încetează total sau parţial să-şi desfăşoare activitatea şi nu au procedat la efectuarea transferului de portofoliu în condiţiile prevăzute la art.35 rămîn a fi responsabili de obligaţiile asumate, fără dreptul de a-şi asuma alte obligaţii şi fără dreptul de a-şi schimba genul de activitate, interdicţia fiind valabilă pînă la expirarea termenului ultimului contract de asigurare din portofoliul deţinut.

[Art.57 modificat prin Legea nr.94 din 26.04.2012, în vigoare 20.07.2012]

[Art.57 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

Articolul 58.

(1) Se abrogă capitolele I, II, III, V şi VI din Legea nr.1508-XII din 15 iunie 1993 cu privire la asigurări.

(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi:

- va prezenta Parlamentului spre examinare proiectul de lege privind Fondul naţional de garantare;

- va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege;

- va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

(3) Autoritatea de supraveghere va adopta, în termen de 6 luni, actele normative prevăzute în prezenta lege.

[Art.58 modificat prin Legea nr.302-XVI din 25.12.2008, în vigoare 13.02.2009]

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Chişinău, 21 decembrie 2006.
Nr.407-XVI.

Anexa nr.1

Clasele de asigurări

A. Asigurările de viaţă

Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:

a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;

b) anuităţile;

c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări corporale, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din accident, asigurările de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară de muncă din accident, asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave, asigurările de şomaj, cînd acestea sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;

d) asigurările permanente de sănătate.

Clasele de asigurări de viaţă

(inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):

1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul compartiment la lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.

2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.

3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în prezentul compartiment la lit.a) şi b).

B. Asigurările generale

Clasele de asigurări generale:

1. Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:

- despăgubiri financiare;

- despăgubiri în natură;

- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);

- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.

2. Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:

- despăgubiri financiare;

- despăgubiri în natură;

- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).

3. Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:

- daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;

- daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.

4. Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:

- daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.

5. Asigurările de nave aeriene, care acoperă:

- daunele survenite la navele aeriene.

6. Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:

- daune survenite la navele fluviale;

- daune survenite la navele lacustre;

- daune survenite la navele maritime.

7. Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:

- daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.

8. Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:

- daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate de:

- incendiu;

- explozie;

- furtună;

- alte fenomene naturale, în afara de furtună;

- energie nucleară;

- alunecări de teren.

9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:

- daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în care aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele prevăzute la pct.8.

10. Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:

- daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).

11. Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:

- daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).

12. Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:

- daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv răspunderea transportatorului).

13. Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:

- daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.

14. Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:

- insolvabilitatea;

- creditul de export;

- vînzarea în rate;

- creditul ipotecar;

- creditul agricol.

15. Asigurările de garanţii pentru:

- garanţiile directe;

- garanţiile indirecte.

16. Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:

- riscurile de şomaj;

- insuficienţa veniturilor;

- pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;

- nerealizarea beneficiilor;

- riscurile aferente cheltuielilor curente;

- cheltuielile comerciale neprevăzute;

- deprecierea valorii de piaţă;

- pierderile de rentă sau alte venituri similare;

- pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;

- pierderile financiare necomerciale;

- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.

17. Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:

- cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat într-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.

18. Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.

Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor auxiliare.

C. Riscurile auxiliare

Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca licenţa să prevadă aceste riscuri, dacă ele:

- sînt legate de riscul principal;

- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal;

- sînt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.

Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasele nr.14 “Asigurările de credite”, nr.15 “Asigurările de garanţii” şi nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.

Riscurile cuprinse în compartimentul B în clasa nr.17 “Asigurările de protecţie juridică” pot fi considerate riscuri auxiliare clasei nr.18 “Asigurările de asistenţă” în cazul în care sînt legate de riscul principal şi în care riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.

Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare cu respectarea prevederilor primului alineat al prezentului compartiment dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sînt aferente utilizării navelor maritime.

Anexa nr.2

Registrul special

1. În perioada desfăşurării activităţii sale, fiecare asigurător trebuie să ţină, la sediul său central, un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice calculate şi menţinute în conformitate cu reglementările prezentei legi şi cu cele ale actelor normative emise întru aplicarea ei.

2. În situaţia în care desfăşoară o activitate de asigurare generală sau o activitate de asigurare de viaţă, asigurătorul este obligat să ţină la sediul său central un registru special pentru categoria respectivă de activitate.

3. Valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice.

4. Situaţia în care un activ înscris în registru este grevat cu sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ cu consecinţa indisponibilizării unei părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea angajamentelor se înscrie în registru, iar suma indisponibilă nu se include în valoarea totală menţionată la pct.3.

5. Situaţia în care un activ admis să acopere rezervele tehnice este grevat cu sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ fără a îndeplini condiţiile prevăzute la pct.4, ori în care un astfel de activ este grevat cu sarcini în favoarea unui creditor îndreptăţit să ceară compensarea creanţei sale cu creanţa asigurătorului, în caz de insolvabilitate a acestuia, se înscrie în registru, iar activelor în cauză li se aplică prevederile legale în vigoare.

6. În momentul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi de insolvabilitate, nu trebuie să se modifice componenţa activelor înscrise în registru conform pct.1-5 şi nu se poate opera vreo schimbare în registru, cu excepţia corectării erorilor materiale, decît cu avizul autorităţii de supraveghere şi cu aprobarea instanţei de judecată.

7. Sub rezerva pct.6, lichidatorul trebuie să suplimenteze la valoarea activelor respective toate veniturile obţinute din fructificarea lor, precum şi valoarea primelor încasate în activitate din momentul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi de insolvabilitate pînă la cel al plăţii daunelor aferente activităţii de asigurare sau, după caz, cel al transferului de portofoliu de asigurare.

8. Dacă produsul comercializării unor active este mai mic decît valoarea lor estimată în registre, lichidatorul este obligat să furnizeze o justificare privind acest lucru autorităţii de supraveghere, precum şi instanţei de judecată.